Vîlceanu: Bugetul trebuie să-şi permită majorările de pensii. Suntem într-un moment complicat din punct de vedere economic

Propunerile privind majorarea pensiilor trebuie să ţină cont de capacitatea bugetului de a le plăti, în condiţiile în care economia ţării se află deja într-un moment complicat, a afirmat, joi, Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Finanţelor, care este şi secretar general al PNL
AGERPRES - J, 11 nov. 2021, 15:24
Vîlceanu: Bugetul trebuie să-şi permită majorările de pensii. Suntem într-un moment complicat din punct de vedere economic

El a participat la evenimentul care a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în calitate de ministru interimar al Transporturilor.

„Ştiţi foarte bine că prima propunere (a PNL de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2022 – n.r.) a fost de 6%. Acum, în momentul în care am început negocierile cu Partidul Social Democrat, ei au propus 11%. În momentul în care vom avea o discuţie finalizată pe creşterea pensiilor, o să vă putem spune exact care este procentul”, a precizat Vîlceanu.

Potrivit acestuia, abordarea trebuie să fie una prudentă.

„Mi-aş dori ca toate părţile implicate în aceste discuţii, mai ales în discuţiile politice, să înţeleagă faptul că, da, politic, ai un câştig atunci când vii cu asemenea propuneri, sunt propuneri populare, ca să nu zic populiste. Dar şi economia şi bugetul trebuie să-şi poată permite să plătească aceste sume. Suntem într-un moment complicat din punct de vedere economic, amplificat şi de valul 4 de pandemie. Cred că ar trebui să privim cu prudenţă ce se va întâmpla pe viitor şi să fim pregătiţi să facem faţă tuturor provocărilor”, a spus ministrul interimar.

El a amintit că este nevoie de 3 miliarde de lei pentru a acoperi impactul bugetar al plafonării preţului la energie şi compensarea facturilor, problemă care nu exista în urmă cu câteva luni.

Totodată, întrebat dacă furnizorii de energie şi gaze îşi vor primi banii la timp pentru compensarea facturilor, Vîlceanu a precizat că acest lucru se va întâmpla în termenul prevăzut de lege.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, dintre care 6.700 de firme de consultanță fiscală, prezentă în România......
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...