Ştefan, Camera Deputaţilor: Instituţiile financiare internaţionale nu au o problemă cu reducerea CAS

Instituţiile financiare internaţionale nu au o problemă cu reducerea CAS şi şi-au însuşit sută la sută această măsură fiscală, a declarat marţi vicepreşedintele Comisiei de buget - finanţe din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, deputat PSD, după întâlnirea cu şefa Misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.
Economica.net - mar, 03 iun. 2014, 14:34
Ştefan, Camera Deputaţilor: Instituţiile financiare internaţionale nu au o problemă cu reducerea CAS

‘Instituţiile financiare internaţionale nu au o problemă cu această măsură fiscală, şi-au însuşit-o deja sută la sută. Problema care se va discuta cu MFP, cu ceilalţi reprezentanţi din Guvern, este legată de măsuri care să asigure sustenabilitatea adoptării unei astfel de măsuri fiscale. Reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene/ CE/ au spus că ei şi-au însuşit deja faptul că această măsură este necesară în România, singură problemă ce urmează a fi clarificată este aceea legată de sustenabilitatea implementării unei astfel de măsuri. Deci în cursul misiunii se va insista foarte mult pe modul în care urmează să fie realizate veniturile bugetare şi dacă există garanţia că prin reducerea încasărilor la bugetul asigurărilor sociale prin această măsură de reducere a fiscalităţii nu se creează un gol de nesuportat’, a afirmat Viorel Ştefan.

Întrebat de jurnalişti dacă reducerea CAS este posibilă, tehnic, de la 1 iulie 2014, Viorel Ştefan a răspuns: ‘Suntem într-o ţară în care a crescut TVA cu 5 puncte procentuale în 48 de ore. Haideţi să acceptăm că şi măsurile bune pot fi introduse în regim de urgenţă, printr-o modificare legislativă în ce priveşte Codul Fiscal’.

Vicepreşedintele Comisiei de buget – finanţe a spus că prezentarea făcută de reprezentanţii Fondului a fost una pozitivă, care apreciază corespunzător progresele pe care le-a făcut România – creştere economică, atractivitate pentru pieţele financiare, investiţiile străine directe, cursul puternic al leului, ratele de dobânzi scăzute.

‘Acestea toate la un loc sunt indicii că în România lucrurile, din punct de vedere economic, merg spre bine’, a mai spus deputatul PSD.

Pe de altă parte, deputatul PDL Andreea Paul, a declarat, după întâlnirea de marţi de la Palatul Parlamentului cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, că FMI cere explicit măsuri compensatorii, iar acestea înseamnă tăieri noi de cheltuieli sau taxe noi, iar Guvernul nu s-a pregătit cu astfel de decizii cel puţin până în prezent.

‘Ţinta pe care delegaţia o urmăreşte este un deficit bugetar de 2,2% din PIB în acest an. Încasările foarte slabe din primele patru luni ale acestui an reclamă ori măsuri compensatorii prin taxe noi ori tăieri suplimentare de cheltuieli bugetare. În egală măsură, spaţiul fiscal pe care troica (FMI, CE şi Banca Mondială – n.r.) l-a asigurat Guvernului Ponta pentru absorbţia banilor europeni nu a fost folosit. Sumele intrate de la UE în primele patru luni ale acestui an în bugetul public au scăzut cu 18 procente. Nu au folosit această oportunitate şi riscurile în zona absorbţiei banilor europeni sunt foarte mari în prezent. În concluzie, Guvernul nu este pregătit pentru a susţine cu măsuri compensatorii sau cu tăieri de cheltuieli promisiunile pe care le-au făcut în zona diminuării CAS cu 5 puncte procentuale. Nu s-a anunţat nicio măsură compensatorie sau o sursă de finanţare pentru promisiunile legate de creşterea pensiilor mici şi nicio altă măsură anunţată legată de menţinerea TVA, pentru că TVA la pâine a fost redusă temporar la 9 procente, nu avem concluziile legate de impactul acestei măsuri şi dacă ea va fi continuată sau nu. Nu se ştie. Delegaţia este la începutul său în dezbaterile cu instituţiile publice, ne-au cerut nouă opinia cu privire la surse suplimentare de tăieri de cheltuieli sau de introducere de noi taxe. Noi, PDL şi PNL, am spus explicit că cerem ferm oprirea politicii de taxare şi de creştere a taxelor existente’, a afirmat Andreea Paul.

Deputatul PDL a avertizat că încasările la buget sunt mult mai mici decât ceea ce s-a prognozat şi mult mai slabe decât ceea ce estima ANAF anul trecut.

‘Reforma ANAF a eşuat, şi-au asumat şi reprezentanţii FMI, BM şi ai CE această realitate, cu toţii din Comisia de buget – finanţe am fost de acord cu acest lucru, nu se regăseşte din păcate micşorarea evaziunii fiscale în încasări la buget. Ba din contră, evaziunea fiscală este în floare în România, iar încasările la buget sunt mult mai slabe decât trebuiau să fie’, a arătat Andreea Paul.

Ea a adăugat că, pentru reducerea CAS, delegaţia FMI a spus că nu a fost prezentată nicio măsură compensatorie şi că FMI nu este mulţumit de execuţia bugetară, dar este încântat de creşterea economică aşezată pe exporturi şi pe agricultură. ‘S-a discutat foarte mult despre slaba performanţă a companiilor de stat, despre nevoia unor reforme structurale în sistemul sanitar, energie şi transporturi. În zona reformei sanitare, dânşii au subliniat o recomandare pe care insistă foarte tare şi anume transferul tratamentului, cam un milion de tratamente, de la spitale la medicii de familie, ceea ce ar presupune diminuarea foarte mult a cheltuielilor cu tratamentul, eliminând efectiv călătoria, de pildă, în provincie, până la spitalele judeţene sau municipale’, a mai spus deputatul PDL, Andreea Paul.

O Misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti, în perioada 2 – 16 iunie, pentru a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv. Vizita FMI are loc împreună cu cea a echipelor Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală eoliană în județul Constanța
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală ...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care ENGIE România S.A. intenționează să preia EP WIND Project (ROM) SIX S.A., informează instituția prin intermediul unui comunicat transmis......
Inginerii Continental din Timișoara și Iași dezvoltă Unități Zonale de Control, o nouă componentă-cheie a mașinilor moderne
Inginerii Continental din Timișoara și Iași dezvoltă Unități Zonale de Control, o nouă componentă-cheie a mașinilor ...
Specialiști grupului Continental din România colaborează, în echipe internaționale, pentru dezvoltarea așa-numitelor ...
Parlamentul European a votat în favoare unor noi norme privind îmbunătățirea calității aerului
Parlamentul European a votat în favoare unor noi norme privind îmbunătățirea calității aerului
Parlamentul European a adoptat, miercuri, cu 381 de voturi pentru, 225 împotrivă şi 17 abţineri, acordul politic provizoriu ...
Lanțul de restaurante Spartan a înregistrat o cifră de afaceri de 48 de milioane de euro în 2023 și vizează locul doi în topul restaurantelor de tip quick service de pe piața locală
Lanțul de restaurante Spartan a înregistrat o cifră de afaceri de 48 de milioane de euro în 2023 și vizează locul doi ...
Lanțul românesc de restaurante Spartan a înregistrat o cifră de afaceri de 48 de milioane de euro în 2023 și mizează ...