Virgil Popescu: Vom obliga furnizorii de energie care nu au transmis facturile ținând cont de plafonare și compensare să facă acest lucru

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat marţi că guvernanţii au în plan modificarea legislaţiei în domeniu, astfel încât toţi furnizorii de energie electrică să fie obligaţi să emită facturile în acord cu prevederile Legii plafonării şi compensării.
AGERPRES - mar, 11 ian. 2022, 19:57
Virgil Popescu: Vom obliga furnizorii de energie care nu au transmis facturile ținând cont de plafonare și compensare să facă acest lucru

El a amintit că a avut loc o discuţie la Guvern, la care au participat premierul şi mai mulţi miniştri, cu privire la facturile la energie electrică, la gaze naturale şi la măsurile ce pot fi luate în perioada următoare.

„Am prezentat o scurtă evaluare preliminară a Legii plafonării şi compensării. Vă pot spune că pentru lunile noiembrie şi decembrie, la nivel de energie electrică, consumatori casnici, vorbim de aproximativ 80% din beneficiari din total gospodării au beneficiat de compensare şi plafonare şi în jur de 60% la gaze naturale. (…) Gândim în continuare o schemă de compensare pentru consumatorii casnici în aşa fel încât după data de 1 aprilie să avem o posibilitate să reducem TVA de la 19% la 5%, în paralel cu o scoatere din preţul energiei electrice a bonusului de cogenerare şi a tarifului de certificat verde, evident, pentru cei care au plafon de consum de 300 de kw la energie electrică, plus o marjă de 10%”, a afirmat Virgil Popescu la finalul şedinţei BPN al PNL.

Ministrul a subliniat că sunt furnizori care au trimis facturi „neplafonate şi necompensate”, dar că începând de luni, „toţi marii furnizori au început să transmită facturile în mod normal”.

Citește și: Electrica Furnizare promite că va oferi clienților toate compensațiile prevăzute de lege, în ciuda faptului că facturile pe noiembrie-decembrie le-a trimis întregi

„Noi avem datele preliminare după ce ei au trimis facturile şi probabil că acest lucru s-a făcut în urma sesizării mele către ANPC şi în urma controlului care este încă în desfăşurare. Sunt şi eu foarte curios să vedem exact. Din datele pe care le am până acum, un singur mare furnizor a fost pregătit în aşa fel încât până-n data de 15 decembrie a emis facturile aşa cum trebuie şi aşa cum scrie în lege. (…) Vom face şi o modificare pe această lege, în aşa fel încât, furnizorii care nu au nu emis facturile să fie obligaţi să le refacă şi să fie obligaţi să nu perceapă penalităţi pentru oamenii care nu le-au plătit în termen. Pentru că vina de a nu face facturile aşa cum am spus este clar, exclusivă, a furnizorilor. Aştept raportul ANPC să fie prezentat public şi vom vedea”, a mai declarat Popescu.

Guvernul ia în calcul şi o soluţie în privinţa gazelor naturale.

„Din estimările mele, consumul oricum din aprilie încolo scade, dar credem că va scădea şi preţul la gaze naturale”, a completat Virgil Popescu.

Te-ar mai putea interesa și
BNR face anjajări. 38 de oameni noi au fost deja aduși, apar noi anunțuri de posturi scoase la concurs
BNR face anjajări. 38 de oameni noi au fost deja aduși, apar noi anunțuri de posturi scoase la concurs
Banca Națională a României (BNR) a făcut 38 de noi angajări ca urmare a concursurilor organizate pentru ocuparea posturilor care au fost eliberate ca urmare a transferului, promovării sau......
Preşedintele Israelului încearcă să medieze în procesul de corupţie al premierului Netanyahu
Preşedintele Israelului încearcă să medieze în procesul de corupţie al premierului Netanyahu
Preşedintele israelian Isaac Herzog încearcă să iniţieze o mediere pentru un acord de recunoaştere a vinovăţiei în ...
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 0,75% în primele trei luni din 2026, la 20.843
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 0,75% în primele trei luni din 2026, la 20.843
Un număr de 20.843 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele trei luni din 2026, cu 0,75% mai puţine comparativ ...
Autostrada Brașov – Făgăraș ar putea fi lansată la licitație pentru construcție în 2026. Ce se întâmplă cu sectorul „Bechtel” de la Făgăraș la Târgu Mureș
Autostrada Brașov – Făgăraș ar putea fi lansată la licitație pentru construcție în 2026. Ce se întâmplă ...
Anul acesta urmează să fie finalizată proiectarea pentru Autostrada Brașov - Făgăraș (50 km), după care va fi lansată ...