Vlad Voiculescu: Va fi dat un ordin care reglementează preţurile la medicamente

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat marţi că, în următoarele zile, va fi dat un ordin care să reglementeze preţurile la medicamente, precum şi alte aspecte care să asigure accesul pacienţilor la medicamente.
Economica.net - mar, 13 sept. 2016, 09:47
Vlad Voiculescu: Va fi dat un ordin care reglementează preţurile la medicamente

‘În ultimi ani, au dispărut de pe piaţă mai mult de 1.000 de medicamente. În acest moment, CANAMED conţine vreo 4.500 de poziţii, ceea ce este puţin. Înseamnă că unele companii au decis pur şi simplu să nu mai vină în România sau să-şi retragă produsele din România. Asta are de-a face, pe de o parte, cu mecanismul de preţuri, pe de altă parte cu lipsa de predictibilitate a acţiunilor statului. Încercăm să îmbunătăţim mecansimul de preţuri. În următoarele zile vom avea un ordin de ministru care reglementează mecanismul de preţuri, cât şi câteva alte aspecte care să asigure accesul pacienţilor la medicamente – un sistem de raportare a lipsei medicamentelor, un sistem de monitorizare a stocurilor disponibile şi măsuri coercitive. Pentru a asigura din nou încrederea, unde nu există bunăvoinţă vor trebui luate măsuri, fie că este vorba de lucruri în curtea statului, fie că este vorba de partenerii privaţi’, a afirmat Vlad Voiculescu la o conferinţă pe teme de sănătate.

Totodată, el a menţionat că, în cursul zilei de luni, a fost finalizată licitaţia pentru vaccinul hexavalent.

‘Ieri s-a finalizat licitaţia la MS pentru vaccinul hexavalent. Vom promova Legea vaccinării care presupune şi stocuri de rezervă’, a spus ministrul Sănătăţii.

Voiculescu a susţinut că, în lunile care vor veni, vor fi luate măsuri în favoarea medicilor care vor profesa acolo unde populaţia nu are acces la serviciile medicale.

‘Ce avem în vedere în lunile care urmează sunt măsuri care ajută medicii să meargă în teritoriu, unde populaţia nu are acces la serviciile medicale. Sunt peste 6 milioane de oameni în România care nu au acces la serviciile medicale’, a precizat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...