Vladimir Putin vrea să caute soluţii în Orientul Mijlociu împreună cu Netanyahu

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri că vrea să 'caute soluţii' în Orientul Mijlociu (OM) împreună cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în timpul unei întrevederi la Kremlin, la o zi după retragerea SUA din acordul asupra programului nuclear iranian, informează AFP.
Economica.net - mie, 09 mai 2018, 17:52
Vladimir Putin vrea să caute soluţii în Orientul Mijlociu împreună cu Netanyahu

Evocând situaţia din OM, preşedintele rus a estimat că aceasta este ‘din nefericire foarte gravă’. ‘Sper că nu doar o vom discuta, ci vom şi căuta soluţii’, a declarat Putin, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Benjamin Netanyahu, citat în acelaşi comunicat, a declarat că ei amândoi ‘se vor gândi împreună la modul în care trebuie acţionat pentru a para ameninţările care există, în mod responsabil şi rezonabil’. ‘Este greu de crezut, însă, la 73 de ani după Holocaust, că avem în OM o ţară, Iranul, care cheamă deschis la distrugerea Israelului’, a adăugat el.

Preşedintele Trump a anunţat marţi că retrage SUA din acordul semnat la Viena, la 14 iulie 2015, după 12 ani de criză şi 21 de luni de negocieri aprinse, între Iran şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie) plus Germania. Acordul prevede limitarea programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.

Vladimir Putin şi-a exprimat miercuri, în timpul unei reuniuni cu membrii Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, ‘îngrijorarea’ după retragerea SUA din acordul cu Iranul. Marţi seara, diplomaţia rusă s-a declarat ‘profund decepţionată de decizia preşedintelui american de a retrage unilateral’ SUA din acord şi ‘de a restabili sancţiunile americane împotriva Iranului’.

Israelul este un critic vehement al acestui acord cu Iranul.

Putin şi Netanyahu au asistat împreună, miercuri dimineaţa, la parada militară organizată la Moscova pentru a celebra cea de-a 73-a aniversare a victoriei URSS în al Doilea Război Mondial.

Între cele două evenimente, Putin a prezidat o reuniune a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, în timpul căruia şi-a exprimat ‘îngrijorarea’ după retragerea SUA din acordul cu Iranul. La reuniune au participat premierul Dmitri Medvedev, ministrul apărării Serghei Şoigu şi cel de externe Serghei Lavrov, precum şi şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov.

În cadrul reuniunii a fost evocat şi atacul aerian israelian de marţi seara în Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...