Vodafone România va include în ofertă și telefoane second hand

Vodafone anunță astăzi o inițiativă prin care încurajează clienții să prelungească perioada de utilizare a telefoanelor noi și să predea sau să recicleze dispozitivele vechi, contribuind astfel la susținerea economiei circulare în industria de telefonie mobilă, pentru reducerea la minimum a deșeurilor și a emisiilor de carbon. De asemenea, operatorul a încheiat un acord cu compania Recommerce prin care clienții Vodafone din Europa, inclusiv din România, vor avea la dispoziție dispozitive second-hand premium. 
Lidia Neagu - mie, 23 feb. 2022, 11:05
Vodafone România va include în ofertă și telefoane second hand

Începând din această primăvară, Vodafone le oferă clienților săi de pe piețele europene o listă extinsă de servicii, incluzând asigurare, asistență și reparații pentru dispozitive. De asemenea, Vodafone va lansa o platformă digitală care le va da clienților mai multe opțiuni de predare a telefoanelor pe care nu le mai folosesc.

Totodată, Vodafone încurajează clienții să predea orice dispozitiv mobil nefuncțional pe care compania îl va recicla în mod responsabil sau reutiliza pentru cauze sociale. Nu în ultimul rând, Vodafone va oferi o gamă extinsă de smartphone-uri de top recondiționate, la prețuri competitive.

Alex Froment-Curtil, Chief Commercial Officer al Grupului Vodafone, a declarat: „Vodafone își asumă un rol esențial în  dezvoltarea unei economii circulare pentru dispozitivele mobile, care reduce semnificativ impactul asupra mediului. Suntem pionieri în dezvoltarea unei soluții digitale cuprinzătoare care facilitează prelungirea duratei de viață a smartphone-urilor sau achiziționarea unui dispozitiv recondiționat.”

Augustin Becquet, Chief Executive Officer al Recommerce, a declarat: „Suntem mândri să facem acest parteneriat cu Vodafone care lansează cel mai mare și cel mai avansat program de management al ciclului de viață a dispozitivelor mobile la nivel european. Suntem convinși de impactul real asupra mediului al unui astfel de parteneriat pe termen lung și, mai mult decât atât, de rolul pe care îl are în combaterea schimbărilor climatice.” 

Păstrarea unui telefon pentru încă un an poate reduce impactul de CO2 cu până la 29%. Achiziționarea unui smartphone recondiționat înseamnă aproximativ 50 kg mai puțin CO2, cu până la 20% mai puțin decât cantitatea produsă pentru fabricarea unui smartphone nou și elimină necesitatea extragerii a 164 kg de materii prime. Pentru fiecare milion de smartphone-uri predate către Vodafone pentru recondiționare și revânzare, emisia a peste 50.000 de tone de CO2 poate fi evitată. 

Majoritatea piețelor pe care Vodafone operează au deja servicii de predare a telefoanelor, programe buyback, dar și servicii de reparație pentru a încuraja clienții să repare sau să recicleze dispozitivele vechi. Angajamentul Vodafone de astăzi urmărește ca toți clienții din Europa să poată beneficia de o abordare digitală extinsă și aliniată, care va include:

  • Asigurare pentru telefoanele noi cumpărate de la Vodafone, cu protecție împotriva accidentelor;
  • Opțiuni flexibile de predare sau schimbare a vechiului telefon prin intermediul unei aplicații intuitive destinate clienților Vodafone, care le va permite să primească rapid plata pentru dispozitivul predat sau, după caz, credit pentru achiziționarea unui telefon nou;
  • Servicii de reparații rapide care pot prelungi durata de viață a dispozitivelor deteriorate accidental;
  • Comercializarea la scară largă a unei game de telefoane de top recondiționate, pe lângă dispozitivele noi;
  • Încurajarea clienților să-și predea vechile telefoane mobile pentru reciclare sau pentru cauze sociale.

Vodafone a lansat campania „Bring Back Friday” pentru clienți de pe mai multe piețe cu ocazia tradiționalului „Black Friday”, pe 26 noiembrie 2021. Acest lucru a încurajat clienții să schimbe vechile telefoane și să primească un credit pentru dispozitive noi, asigurându-se în același timp că terminalele sunt reciclate sau reutilizate în mod responsabil.

Pe lângă dispozitivele mobile, programul Vodafone de recondiționare și reutilizare a routerelor pentru internet fix și a set-top box-urilor TV, demarat în Germania, Portugalia și Spania, va fi extins și pe alte piețe, reducând impactul asupra mediului, dar și impactul financiar.

Joakim Reiter, Chief External and Corporate Affairs Officer al Grupului Vodafone și responsabil de activitățile pentru mediu ale companiei, a declarat: „În ultimii ani, Vodafone a făcut progrese semnificative în eliminarea amprentei de carbon, în îmbunătățirea eficienței energetice pe piețele pe care operăm, în reorganizarea achizițiilor noastre, cu focus pe sustenabilitate și sprijinirea clienților noștri în reducerea emisiilor de carbon. Următoarea frontieră a strategiei noastre pentru planetă se concentrează acum pe construirea unei economii circulare pentru consumatori și industrie, atât prin acțiuni proprii, cât și prin colaborare cu parteneri care dezvoltă programe  de gestionare a  deșeurilor electronice.”

Reducerea deșeurilor generate de rețea

odafone s-a angajat să refolosească, să revândă sau să recicleze 100% din deșeurile generate de rețea până în 2025. Pentru a reuși acest lucru, Vodafone a implementat programe de gestionare eficientă a resurselor și de eliminare a deșeurilor pe fiecare piață pe care operează pentru a reduce impactul pe care acestea îl au asupra mediului.

Vodafone dispune, la nivel intern, de un marketplace pe care piețele pe care Vodafone să revândă și să reutilizeze stocul în exces sau dispozitivele electrice mari dezafectate (cum ar fi antenele), rezultatele relevând un impact de carbon cu 89% mai mic, în comparație cu achiziționarea de echipamente noi.[3] Vodafone evaluează în prezent posibilitatea extinderii soluției către piețele partenere și către alți operatori.

Parteneriate pentru reducerea deșeurilor

În 2021, Vodafone s-a alăturat Parteneriatului Circular Electronics, care reunește lideri din întregul lanț valoric specific acestei industrii, pentru a promova soluții de circularitate a produselor electronice.

În mai 2021, Vodafone împreună cu patru dintre cei mai importanți operatori de rețea din Europa au lansat o nouă schemă de etichetare de tip Eco Rating, care să îi ajute pe consumatori să identifice și să compare gradul de sustenabilitate a telefoanelor mobile și să încurajeze furnizorii acestora să își reducă impactul asupra mediului.

Reducerea emisiilor de carbon și creșterea eficienței energetice

În noiembrie 2020, Vodafone a stabilit un obiectiv de mediu pentru 2030, în conformitate cu standardele Science-Based Target de reducere a amprentei de carbon, astfel încât încălzirea globală să fie menținută la 1,5°C, devenind astfel primul operator important de telecomunicații care s-a alăturat planului de reducere a emisiilor de carbon dezvoltat pentru sectorul ICT.

Până în 2030, Vodafone va elimina amprenta de carbon specifică  activităților proprii și pe cea aferentă energiei pe care o achiziționează și o folosește. De asemenea, Vodafone și-a asumat obiectivul ca până în 2030 să înjumătățească emisiile de carbon din Domeniul 3, inclusiv pentru companiile da tip joint venture, dar și pentru toate achizițiile din lanțul de aprovizionare, pentru utilizarea produselor aflate spre vânzare și pentru călătoriile de afaceri.

Până în 2040, Vodafone  va elimina complet amprenta de carbon specifică Domeniului 3, cu 10 ani mai devreme decât își propusese inițial („zero net” pentru amprenta de carbon până în 2050).[6]

Vodafone se angajează să achiziționeze toată energia electrică din surse regenerabile. Operațiuni din Europa ale Vodafone – inclusiv rețele mobile și fixe, centre de date, retail și birouri – sunt deja alimentate 100% cu energie electrică din surse regenerabile. Vodafone lucrează acum pentru a realiza aceleași schimbări și în Africa până în 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...