Volumul tranzacţiilor imobiliare din România a crescut cu 80% în primul semestru din 2016 – studiu

Volumul tranzacţiilor imobiliare din România din primul semestru este estimat la 340 milioane de euro, nivel cu 80% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, de 187 milioane de euro, conform unui studiu realizat de o companie de consultanţă imobiliară, remis vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 15 iul. 2016, 08:00
Volumul tranzacţiilor imobiliare din România a crescut cu 80% în primul semestru din 2016 - studiu

În primele şase luni din 2016, au fost consemnate atât tranzacţii care au vizat achiziţii de proiecte, cât şi unele care au avut ca obiect preluarea controlului integral al unor coproprietari asupra unor proiecte.

Bucureşti a atras aproape 48% din volumul investiţiilor, dar de asemenea, s-a consemnat prima tranzacţie semnificativă de după 2008 din afara Capitalei, la Sibiu.

Conform studiului realizat de JLL România, volumele au fost echilibrate din punct de vedere al segmentelor de piaţă între retail (45%) şi birouri (38%), în timp ce sectorul industrial a atras 17% din tranzacţii. De menţionat, că 8% din volumul tranzacţiilor reprezintă preluarea unei clădiri de birouri de către banca finanţatoare.

‘Previziunile macroeconomice pentru România par pozitive, cu o prognoză privind o creştere economică menţinută la 4,2% chiar şi după rezultatul referendumului din Marea Britanie. Acest lucru ar trebui să facă din România unul dintre performerii din Europa în 2016. Având în vedere disponibilitatea de proiecte de bună calitate (în special birouri) care vor apărea pe piaţă în următoarele 12 luni şi menţinerea unei diferenţe importante între randamentele oferite de România, pe de o parte, şi Polonia sau Cehia, pe de altă parte, investitorii ar trebui să profite de avantajele condiţiilor curente şi să îşi întoarcă atenţia spre România şi spre produse mai bine poziţionate pe piaţă’, spune Andrei Drosu, consultant Research Department JLL România.

Cea mai mare tranzacţie înregistrată în prima jumătate a anului a fost achiziţia Sibiu Shopping City de către NEPI de la ARGO, contra sumei de 100 de milioane de euro, reprezentând cea mai mare tranzacţie cu o singură proprietate realizată în afara Bucureştiului, după criză.

Randamentele pe piaţa de birouri sunt de 7,5%, cu doar 0,25 puncte procentuale mai mari decât cele de pe piaţa de retail (7,25%), în timp ce proiectele industriale au randamente de 9%. Randamentele s-au redus cu 0,25 – 0,5% în ultimele 12 luni, dar JLL nu estimează o nouă scădere pentru a doua parte a anului.

Realizatorii studiului spun că Brexit-ul ar trebui să aibă un efect redus pe termen scurt şi mediu asupra economiei româneşti atâta timp cât întreaga economie de la nivelul Uniunii Europene nu va suferi alte şocuri neaşteptate.

Investitorii care se uită la proprietăţi cu probleme financiare în România se vor strădui să le găsească pe cele care pot fi puse pe picioare. Condiţiile de finanţare s-au îmbunătăţit în ultimele 18 luni, iar creşterea apetitului băncilor pentru produse bune, deţinute de dezvoltatori serioşi încurajează acest flux de capital. Pe de altă parte, ar putea trece câteva luni până efectul Brexit-ului să se aşeze şi să se contureze un trend clar

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...