Vot controversat în Comisia pentru Roşia Montană privind proiectul de lege în forma Guvernului

Membrii Comisiei pentru Roşia Montană au dat, joi, un vot asupra proiectului de lege în forma primită de la Guvern, ulterior existând controverse asupra semnificaţiei votului.
Economica.net - J, 17 oct. 2013, 12:00
Vot controversat în Comisia pentru Roşia Montană privind proiectul de lege în forma Guvernului

Membrii Comisiei pentru Roşia Montană s-au reunit joi într-o şedinţă ţinută cu uşile închise pentru a elabora Raportul asupra proiectului de lege şi pentru a vota amendamentele depuse la proiect.

În debutul dezbaterilor, potrivit unor surse participante la dezbateri, s-a supus la vot proiectul de lege în forma trimisă de Guvern, 9 dintre membrii Comisiei (7 PSD, 1 PPDD, 1 PC) votând „pentru”, în timp ce 7 membri (5 PNL, 2 UDMR) au votat „împotrivă”, respectiv pentru pentru respingerea actualului proiect de lege.

Întrebat de ce votat alături de PSD pentru proiectul de lege în forma Guvernului, senatorul PPDD Haralambie Vochiţoiu a precizat: „Cred că din cauza fumului de ţigară de pe hol nu s-a înţeles exact. Nu am votat nici alături de PSD şi nu am votat pentru acest proiect de lege. Am votat să continuăm dezbaterile pe acest proiect de lege”.

„Azi a fost o propunere să sistăm discuţiile şi să trântim proiectul de lege. Nu am fost de acord cu cel care a propus să sistăm discuţiile. Am votat pentru ca discuţiile să continue. La vot s-a supus continuarea discuţiilor sau sistarea lor”, a adăugat Vochiţoiu.

Întrebat de ce membrii PNL ai Comisiei nu au aceeaşi părere asupra votului, Vochiţoiu a răspuns: „A, ok! Dacă erau la ţigară…Să stea mai mult în sală”.

Deputatul PNL Cristina Pocora a spus că votul respectiv a fost dat în legătură cu proiectul de lege, aşa cum a fost el trimis de Guvern către Parlament.

„A fost o propunere atât a colegilor liberali, cât şi a colegului de la UDMR, ca să se dea un vot pe proiectul de lege în forma în care a venit de la Guvern. PNL a votat împotriva proiectului de lege în forma trimisă de Guvern. Dacă ar fi existat o majoritate, atunci raportul ar fi putut fi negativ şi am fi putut merge cu acesta în plen şi s-ar fi decis acolo”, a adăugat Pocora.

Ea a arătat că, din momentul în care a picat la vot respingerea proiectului de lege, se va merge mai departe cu dezbaterea şi se vor depune amendamente.

„Acum se dezbate, va exista un vot pe amendamente şi un vot final pe raportul cu amendamente”, a adăugat Pocora.

UDMR a transmis un comunicat de presă în care arată că a propus respingerea proiectului de lege privind Roşia Montană. „Comisia specială de examinare a legii privind Roşia Montană a votat împotriva propunerii prin care UDMR solicita respingerea proiectului de lege. Poziţia UDMR a fost susţinută de parlamentarii Uniunii, membrii delegaţi ai Comisiei speciale. Deputatul de Harghita Korodi Attila împreună cu senatorul de Sălaj Végh Sándor au cerut Comisiei supunerea la vot negativ a proiectului de lege iniţiat de Guvern, privind exploatarea de la Roşia Montană, deoarece audierile efectuate pe marginea proiectului au demonstrat, în mod clar, că investiţia minieră se bazează pe numeroase date îndoielnice. Korodi Attila, membru al Comisiei Speciale, a relatat că poziţia Uniunii a fost respinsă de ceilalţi membri. Votul a fost precedat de o dezbatere îndelungată, după care membrii Comisiei au votat cu 9 la 7 împotriva propunerii UDMR. Conform poziţiei oficiale a UDMR, Guvernul trebuie să retragă din Parlament proiectul de lege privind Roşia Montană, Uniunea continuând să respingă ferm proiectul în forma sa actuală”, menţionează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a UE privind relaţiile cu Beijingul, declarând că va răspunde ferm......
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, ...
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru ...