Vouchere de două milioane de euro acordate pentru peste 3.000 de femei însărcinate în prima lună a programului „Voucher Materna”

Primăria Capitalei anunţă că a acordat vouchere în valoare de aproape două milioane de euro pentru peste 3.000 de femei însărcinate din Bucureşti, în prima lună de la debutul programului "Voucher Materna".
Economica.net - mar, 10 iul. 2018, 10:34
Vouchere de două milioane de euro acordate pentru peste 3.000 de femei însărcinate în prima lună a programului

Conform Primăriei Capitalei, de la începerea programului „Voucher Materna”, în baza căruia femeile însărcinate din Bucureşti primesc un sprijin financiar de 2.000 de lei pentru medicamente şi serviciil medicale, au fost depuse 3.000 de dosare şi au fost eliberate în total 4.600 de vouchere pentru femeile aflate în săptămânile 24-42 de sarcină, fiind acordate vouchere în valoare de aproape două milioane de euro pentru peste 3.000 de femei.

Acest sprijin financiar se acordă femeilor cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti de cel putin 6 luni sau cu viza de reşedinţă de cel puţin 6 luni în Bucureşti, la data depunerii cererii, după săptămâna a zecea de sarcină şi care nu înregistrează datorii la bugetul local. Voucherele au câte o valoare de 1.000 lei, împărţite în tichete de câte 50 lei, şi se acordă de două ori – după procesarea cererii se acordă primul voucher, în valoare de 1.000 de lei, iar după intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină se acordă al doilea voucher, la cererea femeii gravide.

Este interzisă acordarea de rest în bani la vouchere, iar fiecare gravidă beneficiază de vouchere în valoare de 2.000 lei, indiferent de numărul feţilor. În cazul sarcinilor gemelare, valoarea voucher-ului nu se dublează.

Conform regulamentului, cu aceste vouchere pot fi achiziţionate servicii medical necesar monitorizării sarcinii, din orice clinică publică sau privată cu care societatea emiţătoare a voucher-ului are contract şi orice tratament medicamentos, inclusiv suplimente nutritive sau dispozitive medicale, din orice farmacie sau diferenţa dintre preţul de referinţă decontat de către CASMB şi preţul la raft.

Punctele de primire pentru dosarele acordării voucherelor, începând cu 11 iunie, sunt: #bebedebucuresti – Şos. Ştefan cel Mare nr. 1, sector 1, #bebedebucuresti – Aleea Turnu Măgurele nr. 17A, sector 4, în incinta Complexului de Servicii Sociale Ominis şi #bebedebucuresti – Str. Constantin Mille nr. 10, sector 1, în incinta sediului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Bucureşti. Femeile aflate în săptămânile 24-40 de sarcină mai au o lună la dispoziţie să depună dosarul pentru a beneficia de ambele tranşe de vouchere. După 11 august, femeile aflate în săptămânile 24-40 de sarcină care depun dosarele primesc doar tranşa a doua de vouchere, mai precizează Primăria Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...