Vreme rea în Bucureşti: vijelii, ploi torenţiale, grindină şi temperaturi scăzute, până miercuri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, avertizând că vremea se va răci semnificativ în următoarele zile, iar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, vijelii şi grindină.
Economica.net - D, 05 mai 2019, 08:31
Vreme rea în Bucureşti: vijelii, ploi torenţiale, grindină şi temperaturi scăzute, până miercuri dimineaţa

„Din după-amiaza zilei de duminică, 5 mai, şi până în dimineaţa zilei de 8 mai, gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor aduna cantităţi de apă însemnate, 15 – 25 l/mp şi izolat, posibil, peste 30- 35 l/mp”, se arată în prognoza ANM.

În zilele de duminică, 5 mai, şi de luni, 6 mai, temperatura maximă va fi de 21 – 23 de grade Celsius, iar luni dimineaţa se vor înregistra 12 – 13 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, vremea se va răci începând de marţi, astfel încât dimineaţa se vor înregistra în jur
de 10 grade, după-amiaza 11 – 13 grade, iar miercuri dimineaţa 6 – 7 grade Celsius.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă sâmbătă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...