Vremea se schimbă. Ploi în toată ţara, iar la munte va ninge

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea va fi închisă cu ceaţă densă, în special în sudul şi estul ţării. Precipitaţiile se vor extinde în toată ţara de duminică, iar la munte va ninge. Temperaturile vor fi cuprinse între -5 şi cel mult 10 grade, scrie ROMANIATV.net.
Economica.net - sâm, 25 nov. 2017, 09:40
Vremea se schimbă. Ploi în toată ţara, iar la munte va ninge

PROGNOZA METEO. „Pe parcursul zilei de duminică, precipitaţiile vor fi din ce în ce mai multe, se vor extinde în toată ţara, iar la munte va ninge. În noaptea de duminică spre luni, vor fi ninsori în toate zonele de munte, iar luni spre marţi precipitaţii solide vor fi şi în zonele mai joase din partea de nord, nord-vest şi centru”, a explicat meteorologul Florinela Georgescu, pentru Mediafax.

Noaptea vor fi minime de până la -5 grade, iar maximele, doar în anumite zone, vor atinge 10 grade, scrie ROMANIATV.net.

„Temperaturile, treptat, vor mai scădea şi probabil că maximele nu vor mai depăşi 10 grade, iar minimele vor deveni negative în toată ţara. Deci, minimele, pe timpul nopţii, vor fi de la -5 grade până la un grad, iar maximele din timpul zilei vor fi cuprinse între un grad, în partea de nord a Moldovei, sper 8-9 grade, în regiunile sudice”, a adăugat directorul executiv al ANM.

De asemenea, vremea se păstrează închisă şi cu temperaturi scăzute şi după mijlocul săptămânii viitoare. Situaţia se va îndrepta din punct de vedere al precipitaţiilor, dar, ca temperaturi, nu vor fi variaţii extraordinare.

Precipitaţiile, anunţă ANM, vor lipsi doar vreo două zile pentru că de 1 decembrie, acestea vor reveni sub toate formele.

PROGNOZA METEO SAMBATA În sud și în est vremea va fi în general închisă; local, va fi ceață și izolat, burniță. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros; ceața, va fi prezentă, în zonele joase de relief, cu precădere dimineata, iar în regiunile vestice și de nord-vest, pe arii restrânse, va ploua slab, noaptea, timp în care, în zona Carpaților Occidentali, trecător, vor fi posibile și fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în vest, în eestul si la munte, în special pe creste. Temperaturile maxime, mai ridicate decât cele normale la această dată, în interiorul arcului carpatic, vor fi cuprinse între 6 și 14 grade, cu cele mai mari valori in Banat, iar minimele se vor încadra între -3 și 7 grade, ușor mai mici în depresiunile din estul Transilvaniei, dar și mai mari, pe litoral.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi în general închisă. Mai ales dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață și trecător, burniță. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă în jurul a 4 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICA Înnorările vor cuprinde, treptat, toate regiunile; in vest, in nord si in centru va ploua, pe arii din ce în ce mai extinse, începând din a doua parte a zilei, dar numai izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, îndeosebi dimineața, va mai fi ceață, asociată trecător cu burniță, iar ploi slabe, însă pe spații mici, vor fi spre sfârșitul intervalului.

La munte, mai întâi în zona înaltă, apoi și la altitudini mai mici, iar noaptea și în nord-vestul și nordul țării, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în interiorul arcului carpatic și în extremitatea de sud-est. Valorile termice vor fi, în general, peste cele climatologic specifice perioadei, deși în vest și nord-vest, temperatura aerului va marca o scădere. Maximele se vor încadra între 7 in estul Transilvaniei și 14 grade in Dobrogea, iar minimele între 1 și 8 grade, ușor mai coborâte în Dealurile de Vest și în depresiuni, dar și mai ridicate pe litoral.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Cerul va fi temporar noros ziua și mai mult acoperit noaptea, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât în mod obișnuit la această dată, se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade. Dimineața, vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO LUNI Vremea se va răci semnificativ, față de zilele precedente, în special în vest, centru și nord. Cerul va fi noros și temporar vor cădea precipitații, pe arii relativ extinse, în prima parte a zilei, în toate regiunile, apoi mai ales în cele sudice, estice și centrale. La munte vor fi ninsori; în interiorul arcului carpatic, mixte la început, iar după aceea mai ales ninsori, iar în restul teritoriului vor predomina ploile. Local, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare, în a doua parte a intervalului, în sudul Banatului și în zona Subcarpaților de Curbură. Temperaturile maxime vor avea valori de la 1…2 grade în Dealurile de Vest și în nordul Moldovei, până la 12…14 grade în Dobrogea, iar cele minime se vor încadra între -3 și 8 grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea se va răci față de zilele anterioare. Vor fi înnorări persistente, temporar va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.

PROGNOZA METEO MARTI Cerul se va menține noros și, mai ales în cursul zilei, local și temporar, vor mai fi precipitații, sub formă de ninsoare – la munte, predominant ninsori în nord, centru și nord-est, iar în restul teritoriului vor fi ploi și trecător lapoviță. Izolat, cantitățile de apă mai pot fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări, pe parcursul zilei și al serii, în estul țării și la munte, viteze mai mari urmând a se înregistra pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 și 3 grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea se va menține închisă, valorile termice vor continua să scadă, iar temporar va mai ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 1 grad. De miercuri pana vineri vremea se va încălzi ușor și treptat, în toate regiunile, valorile termice urmând a se situa, în general, în jurul celor specifice perioadei. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere, din a doua zi a intervalului, la început în vest și sud-vest, apoi și în restul teritoriului.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Națională Aeroporturi București vrea să ia un credit de 40 de milioane de euro
Compania Națională Aeroporturi București vrea să ia un credit de 40 de milioane de euro
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează aeroporturile Henri Coandă și Aurel Vlaicu, are nevoie de bani pentru continuarea activității și a investițiilor.......
Piaţa de PC-uri porneşte în forță în primul trimestru, în ciuda penuriei de cipuri și a problemelor logistice
Piaţa de PC-uri porneşte în forță în primul trimestru, în ciuda penuriei de cipuri și a problemelor logistice
Vânzările globale de computere, care includ desktop-uri, notebook-uri și stații de lucru, au crescut cu 55,2% în primul ...
Avocatul român care s-a ocupat de tranzacția deceniului: Sunt foarte mulți bani pentru România, mai ales dinspre fonduri de investiții. Am avut și cinci tranzacții pe săptămână – Interviu
Avocatul român care s-a ocupat de tranzacția deceniului: Sunt foarte mulți bani pentru România, mai ales dinspre fonduri ...
Costin Tărăcilă, managing partner al RTPR, avocatul care a coordonat una dintre echipele care au aranjat preluarea activelor ...
Trei pacienți internați în unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș au murit din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen
Trei pacienți internați în unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș au murit din cauza unei defecțiuni la instalația ...
Momente dramatice la Spitalul Victor Babeș din Capitală! Cel puţin trei pacienţi au murit, în această seară, după ...