Wall Street a deschis în creştere în prima zi de tranzacţionare din 2017

Acţiunile de pe Wall Street au deschis în urcare în prima şedinţă de tranzacţionare din 2017, susţinute de optimismul post-electoral al investitorilor care duce la creşterea puternică a randamentelor obligaţiunilor, dolarului şi a preţurilor petrolului, relatează MarketWatch.
Economica.net - mar, 03 ian. 2017, 16:04
Wall Street a deschis în creştere în prima zi de tranzacţionare din 2017

Principalii indici bursieri se află aproape de nivelurile record atinse în decembrie, iar Dow Jones Industrial testează pragul psihologic de 20.000 de puncte.

Indicele Dow Jones este în urcare cu 0,83%, S&P 500 cu 0,84%, iar Nasdaq Composite cu 0,92%.

Piaţa americană de capitalul urmează tendinţele ascendente ale burselor din Asia şi Europa, precum şi ale dolarului şi preţurilor petrolului.

Investitorii anticipează că politicile de stimulare, prin investiţii şi reducerea fiscalităţii, promise de preşedintele ales Donald Trump vor favoriza creşterea economiei americane.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...