Wall Street a deschis în scădere

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de luni în scădere puternică, din cauza incapacităţii politicienilor americani de a încheia un acord de majorare a plafonului datoriilor Statelor Unite, transmite MarketWatch.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 15:24
Wall Street a deschis în scădere

„Piaţa reacţionează negativ la faptul că politicienii nu au putut ajunge la un acord. Ambele părţi se comportă ca nişte copii răsfăţaţi”, a declarat Robert Pavlik, director la compania Banyan Partners.

Indicele Dow Jones este în declin cu 0,6%, Standard&Poor’s 500 cu 0,5%, iar Nasdaq cu 0,37%.

Republicanii şi democraţii au continuat negocierile în weekend pentru majorarea limitei de îndatorare a SUA, de 16.700 miliarde de dolari, şi reluarea activităţilor instituţiilor federale, parţial blocate de la 1 octombrie, în lipsa unui acord privind bugetul.

Liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, a declarat că va continua negocierile cu liderul republicanilor, Mitch McConnell, după ce nu au reuşit să depăşească impasul în timpul unei discuţii telefonice.

Activităţile instituţiilor federale sunt parţial oprite din 1 octombrie. Congresul nu a reuşit să aprobe bugetul anului fiscal 2014, republicanii condiţionând acordul de modificarea legii asigurărilor de sănătate. În aceste condiţii, circa 800.000 de angajaţi federali sunt în şomaj tehnic.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...