Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței

Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de zbor cu şi fără pilot şi de nave militare cu care vor contribui la planurile de apărare ale Alianţei, pe măsură ce Washingtonul îşi retrage capacităţile în aceste domenii, a indicat miercuri generalul american Alexus Grynkewich (foto), comandantul suprem al Forţelor aliate din Europa (SACEUR), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 03 iun. 2026, 21:03
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței

Declaraţia generalului american intervine în urma deciziei administraţiei Trump de a reduce rezerva de capabilităţi militare americane disponibile pentru NATO în situaţie de criză.

SUA şi-au informat luna trecută aliaţii despre decizia de a-şi reduce contribuţia la un cadru cunoscut drept NATO Force Model, ce include fondul de capacităţi ce pot fi activate în timpul unei crize. Nu au fost însă făcute publice detalii.

Declaraţia lui Grynkewich, emisă miercuri după o reuniune a planificatorilor militari ai NATO, a fost prima indicaţie publică despre domeniile în care SUA intenţionează să opereze primele reduceri şi despre cele în care se aşteaptă ca aliaţii să intervină.

Aparatele de zbor cu şi fără pilot şi navele militare sunt două domenii în care Canada şi aliaţii europeni „pot intensifica eforturile acum şi pe termen scurt, pe măsură ce Statele Unite reduc forţele alocate NATO Force Model în Europa şi le reorientează în altă parte”, a afirmat el.

„A existat o co-dependenţă nesănătoasă în NATO Force Model de forţele SUA”, a spus Grynkewich în comunicatul său. „Preşedintele (Donald) Trump, secretarul (Apărării) (Pete) Hegseth şi alţii au fost clari în a spune că acest lucru trebuie să se schimbe şi se va schimba. Realitatea potenţială a unui conflict simultan în mai multe teatre de operaţiuni o cere”, a adăugat generalul american.

NATO se află sub o presiune fără precedent, unele state membre europene fiind îngrijorate că Washingtonul s-ar putea retrage din Alianţă. O ajustare majoră a forţelor pe care SUA le-ar pune la dispoziţie într-un război nu va face decât să intensifice aceste îngrijorări, notează Reuters.

Un purtător de cuvânt al Cartierului general al NATO, colonelul american Martin O’Donnell, a declarat că domeniile menţionate de Grynkewich sunt unele „în care aliaţii au deja sau vor avea în curând suficiente capacităţi, ceea ce înseamnă că nu sunt de aşteptat lacune în apărare”.

„Statele trebuie doar să aloce NATO capacităţile pe care le au”, a explicat el.

Potrivit unui articol apărut săptămâna trecută în publicaţia germană Der Spiegel, numărul de avioane de vânătoare americane disponibile pentru NATO urmează să scadă cu o treime, iar SUA vor pune la dispoziţie, de asemenea, mai puţine distrugătoare şi niciun submarin în cadrul fondului de capacităţi militare pentru situaţii de criză.

Totodată, Europa va fi obligată să furnizeze propriile drone de recunoaştere, în condiţiile în care SUA intenţionează să reducă semnificativ furnizarea de modele înarmate, se mai spune în articolul menţionat.

Sursa foto: Picryl.com

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...