William C. Lowe, părintele primului PC IBM, a murit

William C. Lowe, coordonatorul proiectului care a dus la crearea primului PC de la IBM, a decedat pe 19 octombrie, la vârsta de 72 de ani, în urma unui atac de cord, în Lake Forest, Illinois, informează bbc.co.uk.
Economica.net - mie, 30 oct. 2013, 08:51
William C. Lowe, părintele primului PC IBM, a murit

Computerul personal creat de IBM, cunoscut sub denumirea de 5150, a fost lansat în august 1981, la câţiva ani după ce Apple scosese primul computer pe piaţă.

Contribuţia lui William C. Lowe, care a coordonat proiectul de creare a primului computer IBM, de la ideea de început până la punerea în fabricaţie, în decurs de numai un an, a fost esenţială, compania americană fiind cunoscută până atunci doar pentru computerele mari, ce acţionau ca nişte servere centrale.

Conştient că IMB trebuia să se alinieze noilor tendinţe de pe piaţa emergentă a computerelor personale, inginerul american a ocolit metodele de dezvoltare oarecum greoaie ale companiei şi, pentru a grăbi lucrurile, a adus componente din străinătate.

Sistemul de operare, MS-DOS 1.0, a fost furnizat de o companie puţin cunoscută la acea vreme, Microsoft, iar microprocesorul 8088 a fost asigurat de Intel.

Computerul costa 1.565 de dolari, fără monitor – aproximativ 4.000 de dolari în moneda curentă – şi a fost primul produs al companiei IBM pe piaţa computerelor personale.

În 1988, William C. Lowe a plecat de la IBM, după 26 de ani în cadrul firmei, pentru a se alătura companiei Xerox, care, la acea vreme, căuta să îşi extindă gama de produse, iar în 1991 a devenit preşedinte al companiei Gulfstream, specializată în construcţia de avioane.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...