Wim Bosman România a ajuns la afaceri de circa 60 mil. lei în 2014

Wim Bosman România şi-a majorat afacerile cu 20% în 2014 şi a investit 500.000 de euro  în spaţii de depozitare, mijloace de transport şi utilaje de manipulare.
Andrada Ghira - J, 12 mart. 2015, 13:05
Wim Bosman România a ajuns la afaceri de circa 60 mil. lei în 2014

Compania de logistică şi transporturi Wim Bosman România, parte a grupului neozeelandez Mainfreight, a încheiat anul 2014 cu afaceri de 58,8 milioane lei, în creştere cu 20% faţă de 2013, când compania a înregistrat afaceri în valoare de 48,9 milioane lei şi un profit de 1,1 milioane lei la acelaşi nivel cu cel obţinut în 2013.

Wim Bosman a avut anul trecut peste 500 de clienţi activi, majoritatea provenind din retail electronice – electrocasnice, FMCG, automotive şi oil & gas. Pentru acest an, compania are planificate investiţii de 500.000 de euro, la care se adaugă posibilitatea suplimentării planului investiţional până la o valoare finală de 1,2 milioane euro. Investiţiile vor fi direcţionate către dezvoltarea şi adaptarea serviciilor existente, suplimentarea capacităţii de depozitare, precum şi către creşterea flotei.

Pentru acest an, compania doreşte să crească afacerile cu până la 12%.

„Creşterea din 2014 se datorează în primul rând eforturilor susţinute şi muncii depuse de întreaga echipă Wim Bosman România, de la personalul din teren, până la colegii de la birouri şi din funcţiile de management. De asemenea, apartenenţa la grupul internaţional de logistică Mainfreight ne-a oferit suportul necesar pentru a oferi servicii integrate de logistică, adaptate nevoilor fiecărui client în parte, oriunde în lume şi pe toate canalele de transport. Aşteptăm de la 2015 o stabilizare a mediului economic care să ne menţină într-un ritm de creştere constantă. Suntem încrezători că acest lucru este posibil şi că 2015 va aduce mai multă predictibilitate pentru a putea dezvolta proiecte noi şi proiecţii realiste ” a declarat Emil Ion, managing director al Wim Bosman România. 

Wim Bosman este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală de logistică, transporturi şi comisionare vamală. În 2013 a avut peste 450 de clienţi din mai multe segmente de piaţă precum FMCG, automotive, electronice şi oil&gas. Compania face parte din grupul olandez Wim Bosman, activ cu 23 de divizii în nouă ţări şi o cifră de afaceri anuală de peste 250 milioane euro.

Din 2011, Wim Bosman a devenit subsidiara din Europa a Mainfreight, grup logistic neozeelandez prezent în Oceania, Asia, USA şi Europa prin 221 filiale, peste 5.200 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de 950 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...