Wolfgang Schaeuble va fi preşedintele Bundestagului

Germania a făcut miercuri primul pas spre formarea unei noi coaliţii guvernamentale după ce ministrul de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a acceptat să devină noul preşedinte al camerei inferioare a Parlamentului, deschizând astfel calea pentru ca o altă formaţiune politică să desemneze un nou titular al portofoliului Finanţelor, informează Reuters.
Economica.net - J, 28 sept. 2017, 07:40
Wolfgang Schaeuble va fi preşedintele Bundestagului

Partidul Democraţilor Liberi din Germania (FDP) şi-a anunţat deja intenţia de a obţine Ministerul Finanţelor dacă intră în coaliţia condusă de cancelarul Angela Merkel. ‘FDP nu doreşte să intre în guvern decât dacă va primi Ministerul Finanţelor’, a declarat săptămâna trecută preşedintele executiv al partidului, Alexander Hahn.

Wolfgang Schaeuble, 75 de ani, a devenit unul din cei mai influenţi politicieni europeni în perioada crizei datoriilor din zona euro. Cancelarul Angela Merkel speră că autoritatea lui Schaeuble va conferi o vizibilitate mai mare funcţiei de preşedinte al Bundestagului şi va putea controla facţiunile din camera inferioară a Parlamentului german, care după alegerile legislative de duminică are două noi partide.

Disponibilitatea lui Schaeuble de a demisiona din funcţia de ministru de Finanţe, un post pe care l-a deţinut timp de opt ani, creşte şansele ca Partidul Democraţilor Liberi din Germania să se alăture coaliţiei conduse de Merkel. FDP, adeptul politicii de austeritate fiscală promovată de Schaeuble, şi-a anunţat deja intenţia de a prelua portofoliul Finanţelor.

‘Nu cred că vor fi modificări radicale în politica economică a Germaniei dacă FDP va prelua postul lui Schaeuble. FDP este la fel de intransigent cu privire la deficitele bugetare’, a declarat un oficial din zona euro.

Negocierile pentru formarea unei coaliţii guvernamentale vor începe cu adevărat abia după 15 octombrie, când conservatorii speră să câştige alegerile locale în landul Saxonia Inferioară. Potrivit legislaţiei, noul parlament trebuie să se reunească în primele 30 de zile de la alegerile legislative, ceea ce înseamnă cel mai târziu în 24 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, miercuri, cu MOL România Petroleum Products, contractul pentru concesionarea......
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...