Yuanul a devenit oficial una dintre cele mai tranzacţionate monede din lume

Yuanul chinezesc a intrat pentru prima dată pe lista celor mai tranzacţionate valute pe piaţa mondială, evidenţiind creşterea economiei Chinei, a doua din lume ca mărime, relatează agenţia de presă ITAR-TASS, citată de Ukr.net şi Finam.
Economica.net - mar, 10 sept. 2013, 08:51
Yuanul a devenit oficial una dintre cele mai tranzacţionate monede din lume

Astfel, yuanul a fost una din cele zece monede cele mai activ tranzacţionate în 2013, ridicându-se de pe poziţia a 17-a pe locul 9, ca urmare a ‘creşterii semnificative’ a comerţului offshore, a declarat Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), care serveşte ca centru de cercetare economică şi monetară. De altfel, cota yuanului în comerţul mondial a crescut de la 1,3% la 2,2%.

‘Yuanul se mişcă în direcţia monedei de rezervă la nivel mondial. Doar patru zone monetare în lume concentrează în prezent o cantitate mare de capital: dolarul, euro, yenul şi yuanul’, remarcă expertul rus Konstantin Buşuev, analist la societatea de consultanţă ‘Oktrâtie’ din Moscova, adăugând că baza monetară a acestor monede este de aproximativ 70% din toţi banii din lume.

Situaţia evoluează, în opinia sa, în aşa fel încât China va liberaliza în cele din urmă yuanul, ceea ce este foarte posibil. De îndată ce se va produce o liberalizare a datoriei publice a Chinei, yuanul ar putea deveni o monedă de rezervă, mai spune el.

Activele Băncii Populare a Chinei sunt la ora actuală cele mai mari din lume, depăşind volumul şi activele Fed, BCE şi Băncii Japoniei şi chiar mai mult: ele sunt mult mai bune, subliniază expertul rus, adăugând că patru bănci chineze se numără printre cele mai mari zece instituţii financiare din lume. În prezent, banca Industrial and Commercial Bank of China (ICBC) a depăşit chiar şi JP Morgan în ceea ce priveşte volumul capitalului propriu.

După cum scrie în acest sens presa rusă, Banca Centrala a Rusiei consideră că dezvoltarea yuanului ca monedă globala este doar o chestiune de timp.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei de la Cernavodă
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității ...
S.N. Nuclearelectrica S.A. (SNN) anunță că Boardul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat în data de 15 iulie 2026 acordarea unui împrumut de 800 milioane de euro pentru proiectul......
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru Europa, însă pentru valorificarea ...
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite ...
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 948,3 milioane lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, ...