Zâzanie pe Aleea Celebrităţilor. Rebengiuc despre Stela Popescu: Spune aceleaşi glume de 50 de ani

Actorul Victor Rebengiuc consideră că soţia sa, actriţa Mariana Mihuţ, ar fi meritat o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, înaintea actriţei Stela Popescu, care „spune aceleaşi bancuri de 50 de ani”.
Economica.net - J, 19 ian. 2012, 09:27

Victor Rebengiuc consideră că partenera sa de viaţă este o actriţă foarte talentată şi ar fi meritat să primească o astfel de „distincţie” înaintea altor artişti celebri precum Stela Popescu.

„După primele două-trei steluţe care s-au dat acolo, acum a început, aşa, să se dea la grămadă. După părerea mea, primul care ar fi meritat să primească acea stea ar fi fost Liviu Ciulei, iar după aceea Pintilie. Au organizat un soi de referendum dintr-ăsta – hai să premiem actorii cei mai buni şi în luna în care s-au născut le punem steaua”, a spus actorul pentru Ring.

Victor Rebegiuc susţine că soţia sa este o actriţă mult mai bună ca Stela Popescu. „Păi, are Stela Popescu stea înaintea Marianei Mihuţ? Cum adică? Păi, cine e Stela Popescu, care spune aceleaşi bancuri de 50 de ani, şi cine e Mariana Mihuţ, care are un repertoriu de roluri extraordinare făcute până acum?”, a mai spus soţul Marianei Mihuţ.

Despre soţia sa, actorul are doar cuvinte de laudă. „Este o actriţă deosebită. Pe mine mă uimeşte de fiecare dată, cu fiecare rol pe care îl joacă. Noi nu lucrăm acasă, nu stăm să ne sfătuim. Fiecare are concepţia lui, are treaba lui, fiecare are altă metodă de a se apropia de rol. În plus, vreau să am surpriza de a o vedea pe scenă”, a adăugat Victor Rebengiuc.

Te-ar mai putea interesa și
Cum se salvează o societate de la dispariție. Cazul Construcții S.A. – EVZ
Cum se salvează o societate de la dispariție. Cazul Construcții S.A. – EVZ
Compania Construcții S.A. traversează ultima etapă a unei proceduri complexe de insolvență, declanșată în luna decembrie 2021 pe fondul unor dificultăți economice structurale, amplificate......
Polonia suspectează că în cazul incendiului de la o staţie de comunicaţii Starlink a fost vorba de sabotaj
Polonia suspectează că în cazul incendiului de la o staţie de comunicaţii Starlink a fost vorba de sabotaj
Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o staţie terestră de comunicaţii cu lotul de sateliţi de mare viteză Starlink ...
Măcinarea cerealelor acasă: pași de la recepția boabelor la furajul gata de utilizat
Măcinarea cerealelor acasă: pași de la recepția boabelor la furajul gata de utilizat
Tot mai mulți gospodari aleg să își macine singuri cerealele pentru animale. Motivul este simplu: vrei să știi exact ...
”Dacă România intră în junk, pentru cursul leu-euro se rupe filmul!” – Adrian Codîrlașu, CFA România
”Dacă România intră în junk, pentru cursul leu-euro se rupe filmul!” – Adrian Codîrlașu, CFA România
În cazul unei retrogradări a ratingului de țară al României, pericolul nu vor fi neapărat dobânzile cât cursul de ...