UPDATE 16.03 Netopia respinge acuzațiile Dan Air și susține într-un comunicat de presă că reținerea încasărilor din vânzarea biletelor este prevăzută în contractul încheiat de cele două companii în 2023, pentru situațiile în care există riscul ca operatorul aerian să nu își mai poată îndeplini obligațiile față de pasageri.
Contractul dintre Dan Air și Netopia recunoaște riscul ridicat de chargeback specific transportului aerian și prevede mecanisme de garanție pentru astfel de situații.
„Aceste mecanisme includ reținerea sumelor încasate atunci când există un risc iminent ca obligațiile față de pasageri să nu mai poată fi îndeplinite. Măsurile aplicate de Netopia decurg exclusiv din aceste prevederi contractuale, negociate și asumate de ambele părți”, se mai arată în comunicat.
Procesatorul de plăți precizează că sumele reținute sunt păstrate în conturi bancare speciale și sunt destinate eventualelor rambursări către pasageri în cazul anulării zborurilor, fără a fi utilizate în activitatea proprie. Netopia subliniază că nicio instanță nu a dispus până acum eliberarea acestor fonduri și că va respecta orice hotărâre judecătorească.
Dan Air anunță că procesatorul de plăți Netopia nu mai transferă încasările din bilete începând cu 23 octombrie 2026, deși continuă să colecteze plățile pasagerilor. Compania susține că măsura a fost luată fără notificare prealabilă și este nejustificată. Suma reținută până în acest moment este de peste 850.000 de euro.
Potrivit companiei aeriene, Netopia și-a justificat decizia prin riscurile financiare observate în relațiile cu alte două companii aeriene: Bees Airlines și AnimaWings. Dan Air spune că nu are datorii scadente neachitate către procesatorul de plăți și că riscurile sunt deja acoperite prin garanții contractuale.
„Blocarea încasărilor nu reduce acest risc, ci îl amplifică: singura cale prin care pasagerii, partenerii și Netopia însăși sunt protejați este ca zborurile Dan Air să fie operate conform programului”, se mai arată în comunicatul de presă al companiei.
Ca urmare a acestei măsuri, spune Dan Air, există riscul ca unele zboruri să fie anulate. De la blocarea decontărilor, compania spune că a operat zborurile din rezervele proprii și a plătit integral combustibilul și alte costuri aferente.
„Compania face în continuare toate eforturile pentru ca zborurile să nu fie anulate, însă acest lucru devine extrem de dificil, în condițiile în care toate vânzările de bilete Dan Air, menite să finanțeze zborurile, sunt reținute de Netopia”, se arată în comunicat.
Decizia de anulare va fi luată strict înaintea zborului, mai spune compania, care va căuta până în ultimul moment o soluție pentru ca acestea să fie operate.
Dan Air mai spune că a solicitat protecție împotriva executării silite, iar pe 23 octombrie 2026, Tribunalul Ilfov a dispus suspendarea provizorie a executărilor silite asupra bunurilor companiei, până la soluționarea cererii de deschidere a insolvenței.
În plus, Dan Air a dat Netopia în judecată și a solicitat Tribunalului București, prin ordonanță președințială, obligarea procesatorului să reia decontările și să transfere sumele reținute, însă termenul în acest dosar este pe 6 noiembrie, iar operatorul aerian a cerut judecarea rapidă.
Dan Air mai spune că aeroportul din Bacău i-a solicitat o nouă plată pentru a continua serviciile de handling.
„Dan Air a efectuat o plată de 100.000 de lei, reprezentând aproximativ 10% din datoria față de aeroport, în condițiile în care toate încasările din vânzarea biletelor erau deja blocate. În discuțiile purtate, directorul general al aeroportului a solicitat ca Dan Air să facă o nouă plată până la sfârșitul săptămânii, pentru ca serviciile de handling să continue, deși cunoaște situația blocajului creat de Netopia”, se mai arată în comunicat.
Economica.net a cerut o poziție din partea Netopia, care urmează să emită un comunicat pe acest subiect.