Zborurile TAROM pe ruta Bucureşti-Bruxelles-Bucureşti din 25, 26 şi 27 martie, anulate

Zborurile TAROM pe ruta Bucureşti - Bruxelles - Bucureşti programate pe 25, 26 şi 27 martie vor fi anulate, deoarece aeroportul Zaventem rămâne închis, pasagerii putând fie să se îmbarce pe cursele spre şi dinspre Amsterdam din zilele respective, fie să solicite reprogramarea pentru alte zile sau destinaţii precum Paris, Londra, Frankfurt sau Munchen, fără a avea costuri suplimentare.
Economica.net - J, 24 mart. 2016, 11:23
Zborurile TAROM pe ruta Bucureşti-Bruxelles-Bucureşti din 25, 26 şi 27 martie, anulate

‘Conform informărilor primite din partea autorităţilor belgiene, aeroportul Bruxelles Zaventem rămâne, în continuare, închis. Ţinând cont de acest fapt, compania TAROM informează că zborurile pe ruta Bucureşti – Bruxelles – Bucureşti din zilele 25 martie, 26 martie şi, respectiv, 27 martie vor fi anulate. Pasagerii acestor zboruri vor fi reprogramaţi pe cursele TAROM Bucureşti – Amsterdam – Bucureşti, RO 361/362 şi RO 363/364 din zilele respective sau vor putea solicita reprogramarea pentru alte zile sau destinaţii (Paris, Londra, Frankfurt, Munchen)’, potrivit unui comunicat de presă al operatorului aerian naţional.

Conform sursei citate, TAROM va continua să opereze către şi dinspre Amsterdam cu o aeronavă Airbus A310, cu o capacitate de 209 locuri. Pentru joi, 24 martie, compania a asigurat o cursă suplimentară pe ruta Bucureşti – Amsterdam – Bucureşti, pentru a veni în întâmpinarea tuturor solicitărilor venite din partea pasagerilor.

Pentru reprogramarea călătoriilor, pasagerii se pot adresa agenţiilor de turism de la care au cumpărat bilete, oricărei agenţii TAROM sau la call center, la numerele de telefon 9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti), 021/204.64.64, 021/303.44.00 (pentru pasagerii din România).

‘Toate agenţiile au primit instrucţiuni clare din partea companiei de a accepta pasagerii care deţin un bilet către şi dinspre Bruxelles, fără costuri suplimentare, pe zborurile TAROM menţionate mai sus. Totodată, punem la dispoziţia pasagerilor aflaţi în afara graniţelor numerele de telefon ale reprezentanţilor TAROM de la Bruxelles (0032479309981) şi Amsterdam (0032473841576), pentru situaţii de urgenţă. Asiguram pasagerii TAROM că vom face tot posibilul să le oferim variante optime de transport, în deplină siguranţă, în acest context dificil’, spune operatorul.

În plus, compania TAROM a instalat un punct de lucru, temporar, în Terminalul 2 din aeroportul Schipol Amsterdam, în faţa liniei 12-13 de check-in.

”Compania TAROM se află în legătură permanentă cu celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe al României şi cu reprezentanţii Ambasadelor României la Haga şi la Bruxelles. Recomandăm pasagerilor noştri să consulte în permanenţă informaţiile de pe site-ul MAE cu privire la alertele de călătorie de pe întreg teritoriul belgian’, adaugă reprezentanţii TAROM.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010, este membru al Alianţei SkyTeam, din 1993 membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 face parte din Asociaţia Companiilor Aeriene Europene (AEA).

 

Te-ar mai putea interesa și
Se închide becul în Ungaria? Țara vecină oprește iar singurul său reactor nuclear. Ce face România?
Se închide becul în Ungaria? Țara vecină oprește iar singurul său reactor nuclear. Ce face România?
Ungaria se află în fața unei mari probleme a sistemului energetic. Țara vecină este nevoită să oprească singura centrală nucleară din cauza cotelor reduse ale Dunării. Și România se......
Probleme pentru Temu în Europa. Riscă o amendă record de sute de milioane de euro. Comisia Europeană va lua decizia
Probleme pentru Temu în Europa. Riscă o amendă record de sute de milioane de euro. Comisia Europeană va lua decizia
Compania PDD Holding, care deține gigamtul Temu, riscă o amendă de 1% din cifra de afaceri pentru că nu a colaborat cu ...
Undă verde pentru un proiect spectaculos: A fost emisă autorizația de construire pentru turnul cu heliport de la noul stadion Dinamo
Undă verde pentru un proiect spectaculos: A fost emisă autorizația de construire pentru turnul cu heliport de la noul ...
Viitorul stadion Dinamo va avea și un turn cu heliport, care va fi folosit de Spitalul de Urgență Floreasca. Luna trecută, ...
Unde ar trebui să locuiești ca să poți economisi cel mai mult
Unde ar trebui să locuiești ca să poți economisi cel mai mult
O familie de români a economisit anul trecut, în medie, aproximativ 1.400 de lei pe lună, adică 14,5% din ceea ce a încasat. ...