Zece persoane rănite în urma unor probleme la aterizare pe aeroportul La Guardia din New York

Zece persoane au fost rănite luni după-amiază pe aeroportul newyorkez La Guardia, când trenul de aterizare din partea din faţă a unui avion Boeing care transporta 150 de persoane s-a rupt la aterizare, conform companiei aeriene Southwest, citată de AFP.
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 07:10

„Zece persoane au fost rănite. Patru dintre ele au primit îngrijiri la faţa locului şi alte şase au fost spitalizate”, a precizat un purtător de cuvânt al companiei.

Potrivit unui bilanţ precedent, cinci pasageri şi trei membri ai personalului de bord au fost răniţi şi au primit îngrijiri.

Aeroportul a fost închis după incident, conform autorităţilor aeroportuare din New York şi New Jersey.

Conform martorilor oculari citaţi de Southwest, „trenul din faţa aparatului s-a rupt la aterizare”.

Boeingul 737-700 transporta 150 de pasageri şi membri ai echipajului.

Un anchetator al Agenţiei americane pentru securitatea transporturilor (NTSB) s-a deplasat luni seară la faţa locului pentru a estima pagubele, a precizat NTSB.

La Guardia, care deserveşte în special Statele Unite, este unul dintre cele trei aeroporturi din New York, alături de JFK şi Newark.

Te-ar mai putea interesa și
PSD intră la guvernare – Grindeanu, propunere de premier într-un guvern minoritar. Este aşteptată decizia preşedintelui Nicuşor Dan
PSD intră la guvernare – Grindeanu, propunere de premier într-un guvern minoritar. Este aşteptată decizia preşedintelui ...
Conducerea PSD a stabilit, în ședința de miercuri, desfășurată de la ora 12.00, că propunerea partidului pentru funcția de premier este Sorin Grindeanu. Decizia finală va fi adoptată de......
CFR Călători a introdus în circulație și a 19-a locomotivă modernizată de Softronic prin PNRR. Câte locomotive mai au de livrat Reloc și SCRL Brașov
CFR Călători a introdus în circulație și a 19-a locomotivă modernizată de Softronic prin PNRR. Câte locomotive mai ...
CFR Călători anunță miercuri, 24 iunie 2026, livrarea și intrarea în circulație a ultimei locomotive din cadrul contractului ...
E oficial – Liberty Global a cumpărat VodafoneZiggo. Comisia Europeană a aprobat achiziţia
E oficial – Liberty Global a cumpărat VodafoneZiggo. Comisia Europeană a aprobat achiziţia
Comisia Europeană a anunţat miercuri că aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea ...
Digestie dificilă în perioade aglomerate? Ce obiceiuri pot susține echilibrul intestinal
Digestie dificilă în perioade aglomerate? Ce obiceiuri pot susține echilibrul intestinal
Într-un ritm de viață tot mai alert, corpul ne transmite uneori semnale discrete, dar suficient de deranjante încât ...