Zece ţări din nordul Europei îşi vor intensifica prezenţa militară în Marea Baltică

Zece ţări din nordul Europei membre ale Forţei Expediţionare Comune (JEF) au decis marţi să activeze o "clauză de apărare" care prevede desfăşurarea de mijloace militare suplimentare pentru a proteja infrastructura submarină din Marea Baltică, după mai multe incidente, notează AFP.
AGERPRES - mie, 29 nov. 2023, 08:55
Zece ţări din nordul Europei îşi vor intensifica prezenţa militară în Marea Baltică

„Aceasta include capacităţi maritime şi aeriene care vor fi desfăşurate în centrul regiunii JEF, constituind o contribuţie militară la protecţia infrastructurii submarine esenţiale”, au indicat miniştrii apărării ai celor zece ţări într-un comunicat, la sfârşitul unei reuniuni, scrie Agerpres.

„Este prima dată când o clauză de apărare este activată de către JEF”, au precizat ei, indicând că aceste activităţi ar urma să înceapă „la începutul lui decembrie”.

JEF este o coaliţie de 10 ţări condusă de Regatul Unit, din care fac parte Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia şi Suedia, asociate în jurul problemelor operaţionale de apărare din nordul Europei.

„Este vorba despre supraveghere maritimă, aproximativ douăzeci de nave de război vor fi desfăşurate în Marea Baltică, dar şi în zone din Atlanticul de Nord pentru a lua în considerare situaţia de securitate şi pentru a proteja mai bine infrastructura submarină crucială”, a declarat ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, la postul naţional SVT.

El a subliniat că este vorba de a face faţă „unei situaţii de securitate foarte gravă în lume şi în special în vecinătatea noastră”.

„Trebuie să fim capabili să realizăm acest tip de operaţiuni pentru a ne apăra infrastructura vitală, dar şi pentru a trimite un semnal Rusiei”, a adăugat ministrul suedez.

Ţările membre ale JEF au convenit în octombrie să întărească securitatea în Marea Baltică, după ce un gazoduct submarin finlandez a trebuit să fie închis din cauza unei scurgeri cauzate de o intervenţie „externă”.

Poliţia finlandeză a stabilit în cele din urmă că pagubele au fost cauzate aparent de ancora, găsită la locul incidentului, unei nave comerciale chineze care părăsise ulterior zona.

Dar acest incident a stârnit speculaţii după exploziile care au avariat în septembrie 2022 cele două conducte de gaz submarine Nord Stream care transportau gaze ruseşti în Europa de Vest, în mijlocul unui conflict cu Moscova pe fondul războiului din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Unde a ajuns proiectul de 300 de milioane de euro al lui Umbrărescu de la Oțelu Roșu: Se pune deja acoperișul noului laminor
VIDEO Unde a ajuns proiectul de 300 de milioane de euro al lui Umbrărescu de la Oțelu Roșu: Se pune deja acoperișul noului ...
Lucrările la cel mai nou laminor din Europa avansează la Oțelu Roșu, combinat siderurgic cumpărat de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu. ...
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți până în 2042
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți ...
Digi a avertizat că viitorul său pe piața din Portugalia ar putea fi pus în pericol dacă propunerile privind prelungirea ...
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Filiala locală a grupului american Bunge, liderul pieţei uleiurilor comestibile din România, a primit o infuzie de capital ...
VIDEO și FOTO Am fost în fabrica-gigant care aprovizionează magazinele IKEA din România: Din ce este făcută de fapt mobila ieftină și cum e testată
VIDEO și FOTO Am fost în fabrica-gigant care aprovizionează magazinele IKEA din România: Din ce este făcută de fapt ...
Economica.net a vizitat cea mai mare fabrică de mobilier IKEA din lume, locul de unde cele trei magazine IKEA din România ...