Zeci de directori ai unor companii occidentale vor participa la o conferință de dezvoltare în Beijing

Zeci de directori străini ai unor companii occidentale majore vor vizita Beijingul luna aceasta pentru o conferință de dezvoltare de prim rang, unde unii dintre ei se vor întâlni cu președintele Xi Jinping, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 17 mart. 2025, 13:02
Zeci de directori ai unor companii occidentale vor participa la o conferință de dezvoltare în Beijing

„China Development Forum”, o conferință anuală organizată de Beijing, va avea loc anul acesta în data de 23-24 martie, la Casa de Stat pentru Oaspeți „Diaoyutai” din capitala chineză, potrivit surselor jurnaliștilor de la Reuters.

Printre participanți se vor număra directorii generali ai FedEx, Siemens, BMW, Mercedes-Benz, Qualcomm, AstraZeneca, Nestlé, Saudi Aramco, Citadel, Rio Tinto, Deutsche Bank, McKinsey, Estée Lauder, Standard Chartered și KPMG, conform unui program al conferinței obținut de Reuters.

Potrivit aceluiași document, directorii de top ai mai multor companii importante din sectorul minier, de inginerie și sănătate vor participa, de asemenea. O sursă a declarat însă pentru Reuters că nu este exclus ca agenda să sufere modificări de ultim moment.

Cu toate acestea, la conferința ce va începe duminică va fi prezent un procent mai mare de directori europeni, comparativ cu anii precedenți.

Una dintre sursele agenției Reuters afirmă că este posibil ca președintele Xi să se întâlnească cu un grup select de directori străini la câteva zile după summit, grup care ar putea include directori europeni și britanici.

China organizează conferința cu directorii occidentali într-un moment dificil

Reuters comentează că China este disperată să atragă investiții străine într-un moment de tensiuni geopolitice accentuate, în timp ce factorii de decizie de la Beijing încearcă să stimuleze consumul intern pentru a ameliora impactul noilor presiuni puse de taxele vamale introduse de SUA.

Președintele american Donald Trump a impus în această lună taxe vamale de 20% pe importurile chinezești în SUA, determinând guvernul de la Beijing să riposteze cu taxe suplimentare asupra produselor agricole americane.

Conform datelor oficiale publicate luna trecută, investițiile străine directe în China au scăzut în ianuarie cu 13,4% față de anul precedent.

„Orice călătorie în China a directorilor americani ar fi foarte discretă, având în vedere actuala supraveghere sporită a investițiilor americane în China din partea Washingtonului”, a spus una dintre sursele citate de Reuters sub condiția anonimității, aceasta adăugând că anul acesta vor participa mai puțini directori americani.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Cum mai evoluează lucrările la cel mai complex nod rutier din România
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Cum mai evoluează lucrările la cel mai complex nod rutier din România
Nodul rutier Boița, cel mai complex din România, începe să prindă contur, potrivit unor imagini postate de către un reprezentant al constructorului turc Makyol. Proiectat pe trei niveluri,......
Iran închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Donald Trump denunţă un „şantaj”
Iran închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Donald Trump denunţă un „şantaj”
Iran a închis din nou duminică Strâmtoarea strategică Ormuz drept represalii la continuarea blocadei porturilor sale ...
Turcia afirmă că retragerea SUA din arhitectura de securitate europeană ar putea avea consecinţe „distructive”
Turcia afirmă că retragerea SUA din arhitectura de securitate europeană ar putea avea consecinţe „distructive”
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat sâmbătă că sunt în curs de desfăşurare discuţii privind modul ...
Loteria Română: Report de peste 12,81 milioane de euro la Joker
Loteria Română: Report de peste 12,81 milioane de euro la Joker
Un report de peste 65,23 milioane de lei (peste 12,81 milioane de euro) se înregistrează la Joker, la categoria I, în ...