Zelenski îl amenință pe Orban că trimite armata după el dacă mai continuă să blocheze ajutorul UE pentru Ucraina de 90 de miliarde de euro

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a ameninţat joi pe premierul ungar Viktor Orban cu o acţiune militară a Ucrainei împotriva Ungariei dacă aceasta din urmă nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE, ajutor blocat prin veto de Orban ca represalii faţă de întârzierea repunerii în funcţiune a secţiunii ucrainene a conductei petroliere Drujba, relatează agenţiile Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 05 mart. 2026, 18:51
Zelenski îl amenință pe Orban că trimite armata după el dacă mai continuă să blocheze ajutorul UE pentru Ucraina de 90 de miliarde de euro

„Sperăm că această persoană din UE (Viktor Orban n.red.) nu blochează cele 90 de miliarde, sau măcar prima tranşă din cele 90 de miliarde şi că militarii noştri vor avea în continuare armament. Dacă nu va fi aşa, atunci vom da adresa acestei persoane forţelor noastre armate, băieţilor noştri. Pentru ca să-l cheme şi să vorbească cu el în limba lor”, a spus Zelenski la Kiev la începutul unei şedinţe de guvern, în prezenţa presei.

Ruşii „ne ucid, iar noi ar trebui să-i dăm petrol sărăcuţului Orban, pentru că fără acesta el nu poate câştiga alegerile ?”, a continuat Zelenski.

El a susţinut mai devreme joi că oleoductul Drujba, care trece prin Ucraina şi aprovizionează cu petrol rusesc Ungaria şi Slovacia, ar putea redeveni operaţional abia peste o lună şi jumătate, deşi a recunoscut că ar dori ca această conductă să nu mai fie funcţională deloc.

Ungaria şi Slovacia sunt în continuare nevoite să-şi folosească rezervele strategice de petrol după ce din 27 ianuarie tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost oprit în Ucraina, în urma a ceea ce această ţară afirmă că a fost un atac cu drone al Rusiei, iar Zelenski susţine că reparaţiile necesită timp. Dar premierul ungar Viktor Orban şi cel slovac Robert Fico susţin de partea lor că Ucraina menţine blocată conducta într-o acţiune de şantaj politic împotriva lor pentru refuzul de a susţine Kievul în războiul cu Rusia şi mai ales pentru că Orban se opune aderării Ucrainei la UE.

Ca represalii, Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze şi electricitate către Ucraina şi a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, blocând de asemenea un împrumut european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei. Liderii europeni au convenit în decembrie asupra acestui împrumut, finanţat prin emiterea de datorie comună a UE, dar pe care Ucraina să-l ramburseze numai după ce Rusia i-ar plăti ipotetice „reparaţii de război” şi care să fie garantat de bugetul UE, adică de statele membre. Trei dintre acestea, respectiv Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, au cerut şi au obţinut o scutire de la participarea la mecanismul de garantare a împrumutului, ameninţând că în caz contrar l-ar putea bloca prin veto. Viktor Orban a estimat că acest împrumut nu va fi niciodată rambursat de Ucraina, caz în care statele UE garante vor trebui să-l plătească în final.

Slovacia a suspendat la rândul eu livrările de electricitate către Ucraina, iar premierul Fico a declarat joia trecută că ar putea lua măsuri suplimentare împotriva Ucrainei dacă aceasta nu deblochează fluxul de petrol rusesc. Premierul slovac a descris Ucraina drept o ţară coruptă care se comportă cu lipsă de respect faţă de state membre UE. ”Iar de la noi se aşteaptă să ridicăm mâinile şi să votăm ‘da’ ca oile”, a mai spus Fico.

Acesta din urmă a avut vinerea trecută o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean. Fico a declarat apoi despre această discuţie că i-a lăsat o „impresie clară” că Ucraina nu doreşte să permită reluarea fluxului de petrol rusesc prin conducta Drujba. Mai mult, a adăugat premierul slovac, Zelenski a respins cererea Ungariei şi a Slovaciei ca o misiune europeană la care să participe şi aceste două ţări să verifice în Ucraina starea conductei.

Te-ar mai putea interesa și
Salvarea TAROM din picaj. Ce datorii are compania şi ce pierderi se anunţă pentru 2026 şi cum poate fi salvată pe ultima sută de metri fără a fi vândută pe bucăţi – Anunţ de la Guvern
Salvarea TAROM din picaj. Ce datorii are compania şi ce pierderi se anunţă pentru 2026 şi cum poate fi salvată pe ultima ...
TAROM - Compania aeriană TAROM are datorii financiare de aproximativ 930 de milioane de lei, capitaluri proprii negative de 105 milioane de lei şi estimează pentru 2025 pierderi de 186 de milioane......
FOTO Reabilitarea unor linii de tramvai din nordul Capitalei, aproape de finalizare. Anunțul constructorului
FOTO Reabilitarea unor linii de tramvai din nordul Capitalei, aproape de finalizare. Anunțul constructorului
Lotul 11 de tramvai din București a ajuns la un stadiu fizic de 96% și intră în linie dreaptă spre recepția la finalizarea ...
Record – Febra titlurilor de stat. Emisiunile de obligaţiuni guvernamentale au atins un nivel record, pe fondul creşterii cheltuielilor publice
Record – Febra titlurilor de stat. Emisiunile de obligaţiuni guvernamentale au atins un nivel record, pe fondul creşterii ...
Guvernele se împrumută într-un ritm record de pe pieţele de obligaţiuni sindicalizate, pe măsură ce cheltuielile publice ...
RABLA 2026. Ce se schimbă în ediţia din acest an a programului, ce valoare au voucherele, ce maşini pot cumpăra românii şi ce trebuie să faci – Ghid de finanţare
RABLA 2026. Ce se schimbă în ediţia din acest an a programului, ce valoare au voucherele, ce maşini pot cumpăra românii ...
RABLA 2026 - Ghidul de finanțare pentru programul Rabla Auto a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului ...