Zgonea: De anul viitor, lucrările Parlamentului vor fi transmise pe TVR News

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a anunţat, luni, că anul viitor lucrările în plen ale Senatului şi Camerei vor fi preluate pe TVR News, arătând că există un acord cu TVR în acest sens şi că este o directivă europeană care obligă ca dezbaterile din Parlament să fie prezentate public.
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 21:04
Zgonea: De anul viitor, lucrările Parlamentului vor fi transmise pe TVR News

„Nu am cheltuit bani, pentru că avem resurse financiare alocate în anii trecuţi, avem un acord cu TVR şi TVR este dispusă să ne preia pe noi şi Senatul pe TVR News, lucrăm astfel încât de anul viitor să facem un lucru normal în ţările europene”, a precizat Zgonea, întrebat în legătură cu proiectul privind televiziunea din Parlament.

El a spus că nu a cheltuit niciun ban şi nici nu va cheltui pentru acest proiect, dar crede că „parlamentarii sunt la dispoziţia tuturor cetăţenilor, care trebuie să vadă pe fiecare parlamentar câte luări de cuvânt are, ce opinii are şi cum votează”.

Zgonea a adăugat că pentru acest proiect nu va angaja pe nimeni să fie reporter sau prezentator şi că şedinţele de plen şi comisii vor fi retransmise.

„Parlamentul nu cheltuie nimic, cei de la Televiziunea română vor face retransmisia, cei de la televiziune vor veni aici, noi avem camere de luat vederi, pentru că le-am cumpărat până în 2004. Nu angajăm pe nimeni să fie reporter, să fie prezentator, lucrările vor fi retransmise”, a adăugat Zgonea.

El a arătat că există o directivă europeană care obligă la acest lucru.

„Există o directivă europeană care obligă Parlamentele naţionale ca dezbaterile în plen să fie prezentate public. Toate statele europene au acest acord cu televiziunile care tranmsit pe un canal secundar dezbaterile”, a mai spus Zgonea, arătând că obiectivul este ca până anul viitor lucrările de plen să fie difuzate fie direct, fie în reluare.

Te-ar mai putea interesa și
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații (BSMP) și că astfel, începând cu 1 august 2026, își consolidează......
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai digital în toată Uniunea
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai ...
Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal ...
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital ...