Zona de liber schimb UE-Moldova se extinde şi în Transnistria

Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Uniunea Europeană (UE) şi Republica Moldova se va extinde, începând cu 1 ianuarie 2016, pe întreg teritoriul republicii, inclusiv în regiunea transnistreană, informează joi Radio Chişinău, care citează Jurnalul Oficial al UE. 
Economica.net - J, 24 dec. 2015, 14:21
Zona de liber schimb UE-Moldova se extinde şi în Transnistria

Astfel, începând de anul viitor, toţi agenţii economici din Republica Moldova, inclusiv cei din stânga Nistrului, vor exporta mărfurile în UE în baza aceluiaşi regim de comerţ liber. 

Autorităţile de la Chişinău urmează să ofere acces oamenilor de afaceri transnistreni la toate procedurile interne de obţinere a documentelor de însoţire a mărfurilor destinate exportului pe piaţa comunitară. 

În acelaşi timp, pentru a beneficia de facilităţile comerciale, regiunea transnistreană s-a angajat ca într-o perioadă determinată de timp să asigure condiţii preferenţiale de acces pentru mărfurile şi serviciile ce provin din UE şi să efectueze o serie de ajustări la cadrul comercial-economic şi fiscal. 

Potrivit aceleiaşi decizii, aplicarea prevederilor şi aspectelor legate de comerţ vor fi evaluate în termen de zece luni de la adoptarea hotărârii, iar apoi o dată pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...