Zona euro şi FMI au ajuns la un punct de vedere comun cu privire la Grecia

Creditorii din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au căzut de acord cu privire la o poziţie comună pe care o vor prezenta Greciei, a declarat vineri un oficial de rang înalt din zona euro, informează Reuters.
Economica.net - vin, 10 feb. 2017, 11:02
Zona euro şi FMI au ajuns la un punct de vedere comun cu privire la Grecia

Vineri după-amiază este programată să aibă loc o întâlnire a creditorilor internaţionali cu oficialii greci, a spus şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.

‘Există un acord pentru a prezenta un punct de vedere comun oficialilor greci’, a spus oficialul din zona euro, arătând că, deocamdată, rezultatul reuniunii de vineri este clar şi că, de asemenea, nu este clar dacă Atena va accepta propunerile.

‘Vom vedea care va fi rezultatul reuniunii’, a adăugat oficialul.

Faptul că zona euro şi FMI au ajuns la un punct de vedere comun cu privire la Grecia este un progres, având în vedere că între cele două părţi există de mai multe luni o dispută cu privire la ţinta de deficit bugetar primar pe care Grecia ar trebui să o atingă în 2018, precum şi cu privire la o nouă reducere a datoriei Greciei. Aceste diferenţe au blocat până acum eliberarea de noi tranşe din ultimul acord de asistenţă convenit de Grecia cu creditorii din zona euro.

La rândul său, agenţia de presă Bloomberg a informat că creditorii Greciei ar putea prezenta vineri guvernului condus de Alexis Tsipras un set de măsuri necesare pentru finalizarea procedurii de revizuire a acordului de asistenţă. Sursele adaugă că propunerea va include măsuri fiscale echivalente cu aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al Greciei, care ar urma să fie declanşate dacă Grecia nu atinge ţintele de deficit convenite în ultimul acord de asistenţă.

Anterior, FMI a anunţat că ia considerare acordarea unui nou împrumut Greciei, care să se adauge celor 86 miliarde de euro acordate de ţările din zona euro, însă numai dacă planurile de reducere a datoriei Greciei sunt credibile. În schimb, creditorii europeni ai Greciei vor ca FMI să se alăture planului de asistenţă înainte de eliberarea următoarei tranşe de împrumut din acordul cu zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...