6.800 societăţi au intrat în insolvenţă în primul trimestru, cu circa 10% mai puţine faţă de 2013

Numărul societăţilor intrate în insolvenţă a scăzut, în primul trimestru din 2014, cu 9,75%, la 6.800 societăţi, comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Economica.net - J, 17 apr. 2014, 13:13
6.800 societăţi au intrat în insolvenţă în primul trimestru, cu circa 10% mai puţine faţă de 2013

Cel mai mare număr de firme intrate în insolvenţă a fost înregistrat în municipiul Bucureşti – 1.182 şi în judeţele Bihor – 1453, Prahova – 354 şi Braşov – 337.

La polul opus, cu cele mai puţine societăţi intrate în insolvenţă, se află judeţele Călăraşi – 27, Neamţ – 36, Giurgiu – 37 şi Sălaj – 44.

În primele trei luni din 2014, la ONRC au fost înregistrate 29.295 persoane fizice şi juridice la nivel naţional, faţă de 30.035 în perioada similară a anului trecut.

Cea mai mare scădere a numărului de înmatriculări a avut loc în judeţele Tulcea (-40,87%), Bistriţa-Năsăud (-24,43%), Buzău (-18,89%) şi Olt (-16,71%).

În schimb, numărul înmatriculărilor a crescut cel mai mult în Sălaj (24,68%), Harghita (23,28%), Cluj (21,58%) şi Bihor (11,67%).

În ianuarie-martie 2014, cele mai multe firme au fost înregistrate în Bucureşti – 4.810, în Cluj – 1.837 şi în Timiş – 1.402.

La polul opus, în judeţele Covasna, Giurgiu şi Ialomiţa, au fost consemnate cele mai puţine înmatriculări, respectiv 240, 253 şi 256.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Economiei, despre situaţia de la Avioane Craiova: S-a întâlnit un prost cu un deştept
Ministrul Economiei, despre situaţia de la Avioane Craiova: S-a întâlnit un prost cu un deştept
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat, duminică, referindu-se la situaţia de la Avioane Craiova, că acolo "s-a întâlnit un prost cu un deştept" în condiţiile în care compania de stat......
Mobilizare generală în Marea Britanie – În faţa „ameninţării” ruseşti, şeful Statului Major al Apărării face apel la „rezilienţă naţională”
Mobilizare generală în Marea Britanie – În faţa „ameninţării” ruseşti, şeful Statului Major al ...
Şeful Statului Major al armatei britanice, Richard Knighton, va face apel luni la "rezilienţă naţională" în faţa "ameninţărilor ...
Noi negocieri Ucraina-SUA, la Berlin
Noi negocieri Ucraina-SUA, la Berlin
Preşedintele ucrainean şi negociatorii americani se întâlnesc din nou luni la Berlin, după cinci ore de discuţii de ...
O nouă fabrică în România, la Iași: IG Watteeuw, cea mai mare firma din platforma BMT, se relochează
O nouă fabrică în România, la Iași: IG Watteeuw, cea mai mare firma din platforma BMT, se relochează
IG Watteeuw, cea mai mare firma din platfoma BMT, își va reloca activitatea. Comania are autorizație de construire a unei ...