AFI Europe începe anul viitor construcţia a 200 de locuinţe pe terenul de la Laromet din Bucureştii Noi

Dezvoltatorul imobiliar AFI Europe, parte a grupului imobiliar Africa Israel Investments, vrea să construiască locuinţe pe terenul pe care îl deţine în Bucureştii Noi.
Andrada Ghira - J, 19 feb. 2015, 22:04
AFI Europe începe anul viitor construcţia a 200 de locuinţe pe terenul de la Laromet din Bucureştii Noi

AFI Europe, care a dezvoltat centrul comercial AFI Palace Cotroceni, vrea să demareze anul viitor două noi proiecte în Bucureşti. Este vorba de o clădire de birouri dintr-un total de trei, pe terenul fostei fabrici Inox, dar şi de blocuri de locuinţe pe terenul fostei fabrici Laromet, din Bucureştii Noi.

„Vom începe să dezvoltăm şi pe segmentul rezidenţial, pe terenul din Bucureştii Noi, undeva la anul. Nu ştim încă dacă vom merge doar cu rezidenţialul sau vom merge în paralel cu partea comercială. Pentru început, vom începe construcţia a 200 de apartamente, iar preţurile nu vor depăşi 85.000 de euro pentru o locuinţă„, a declarat David Hay, directorul executiv al AFI Europe România. 

Dezvoltatorul a cumpărat în 2007 terenul platformei Laromet, cu o suprafaţă de 155.000 de mp, pentru suma de 77,5 de milioane de euro, cea mai mare tranzacţie cu terenuri înregistrată pe piaţa imobiliară din România. Proiectul prevede şi construcţia unui centru comercial, iar în 2011 a vândut o parcelă de 30.000 de mp către retailerul Dedeman, pentru care a încasat 16 milioane de euro.  

„La sfârşitul acestui an, sau la începutul anului viitor, vrem să demarăm construcţia la prima clădire din proiectul de la Iride. Proiectul va avea în total 50.000 mp, iar în primă fază vom construi doar o clădire, cu o suprafaţă de 20.000 mp. În plus, spre sfârşitul acestui an, vom finaliza şi clădire AFI Park 4 şi 5″, a mai declarat David Hay. Terenul fostei fabrici de la Inox are o suprafaţă de 17.400 mp şi se află peste drum de Vulcan Value Centre. 

Întrebat de acordul preliminar semnat cu belgienii de la Cora, pentru achiziţia terenului în Braşov, unde retailerul avea în plan construcţia unui mall, Hay s-a abţinut de la orice comentariu pe acest subiect. 

AFI Europe a încheiat un acord preliminar pentru achiziţia terenului pe care Cora îl deţine în Centrul Civic al Braşovului. Decizia finală nu a fost luată încă, iar acum se face analiza documentelor. Planul celor de la AFI este de a dezvolta un mall şi a început deja discuţiile cu retailerii importanţi pentru a vedea dacă sunt interesaţi să intre în proiect, au declarat pentru Mediafax surse din piaţa imobiliară. 

CITEŞTE ŞI AFI Europe concurează Immochan la Brașov. Vrea să cumpere terenul unde Cora a anunţat că face un mall

Cora a cumpărat în 2010 cu 13 milioane de euro terenul fostei fabrici Hidromecanica din Braşov şi avea în plan să ridice un centrul comercial, însă după eşecul de la Constanţa, retailerul a renunţat la ideea de a face concurenţă dezvoltatorilor. 

Te-ar mai putea interesa și
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Grupul media Paramount Skydance pare a fi câştigătorul bătăliei îndelungate pentru achiziţionarea Warner Bros Discovery (WBD), după ce gigantul american de streaming Netflix a refuzat să-şi......
Una dintre cele mai vechi bănci din lume, Monte dei Paschi di Siena, preia integral Mediobanca. Vrea să ajungă la un profit de 3,7 miliarde de euro
Una dintre cele mai vechi bănci din lume, Monte dei Paschi di Siena, preia integral Mediobanca. Vrea să ajungă la un profit ...
Monte dei Paschi di Siena (MPS), una dintre cele mai vechi bănci din lume, a anunţat vineri că va finaliza până la sfârşitul ...
Anunț pentru toți proprietarii de locuințe. Se schimbă site-ul firmei care emite toate asigurările obligatorii
Anunț pentru toți proprietarii de locuințe. Se schimbă site-ul firmei care emite toate asigurările obligatorii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) anunță că înși schimbă denumirea domeniului de internet, începând ...
Numărul autorizaţiilor de construire pentru rezidenţiale a scăzut cu 7,8% în ianuarie
Numărul autorizaţiilor de construire pentru rezidenţiale a scăzut cu 7,8% în ianuarie
Autorităţile au eliberat, în ianuarie 2026, cu 7,8% mai puţine autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale ...