Amendamentul la Codul Fiscal privind scăderea TVA la 19%, din 2016, aprobat de Comisia de Buget

Deputaţii din Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci au aprobat luni cu unanimitate de voturi amendamentul la proiectul de Cod Fiscal privind scăderea la 19% a cotei standard de TVA începând de anul viitor. Amendamentul a fost depus de deputatul PNL Andreea Paul.
Economica.net - lun, 22 iun. 2015, 13:05
Amendamentul la Codul Fiscal privind scăderea TVA la 19%, din 2016, aprobat de Comisia de Buget

‘Când am introdus acest amendament la Codul Fiscal, de a prevedea TVA de 19% de la 1 ianuarie 2016 şi mai apare un amendament de 16% din 2018, am avut în vedere programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal. Nu mai fac istoria lungă, ci doar două declaraţii ale premierului Ponta de la acea vreme. A spus că este dovadă de miopie economică şi politică şi că este o fabulaţie imposibil de aplicat. Iată că ieri am aflat din Turcia că ni se comunică acordul său de a copia această măsură din programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal. Nu pot decât să salut chemarea pe care o face premierul, bolnav astăzi, şi îi urăm sănătate, ca PSD să voteze propunerea PNL de a avea TVA de 19% începând cu anul viitor’, a spus Andreea Paul.

Întrebat dacă ar fi posibil ca aplicarea cotei standard de TVA de 19% să se realizeze mai devreme de 1 ianuarie 2016, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că aceasta depinde de situaţia economică, scrie Agerpres.

‘Orice fel de măsură bună pentru economie şi pentru populaţie, atâta timp cât se poate aplica mai devreme, acest lucru va fi luat în considerare. Dacă din punct de vedere bugetar o astfel de măsură este posibilă o s-o vedeţi aplicată …dar noi pe Cod Fiscal rămânem pentru 1 ianuarie 2016’, a spus Eugen Teodorovici.

Săptămâna trecut, ministrul Finanţelor anunţa că proiectul de Cod Fiscal ar putea fi finalizat în Parlament până la finalul acestei luni, însă nu va fi aprobat fără acordul Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

Te-ar mai putea interesa și
ANRP suspendă plățile punctelor obținute prin decizia de compensare. Ce poți face în această situație? – sfaturi avocați
ANRP suspendă plățile punctelor obținute prin decizia de compensare. Ce poți face în această situație? – sfaturi ...
În contextul Ordonanței de Urgență nr. 107/2024, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a suspendat temporar emiterea titlurilor de plată până la finalul anului. De......
“Avem un câștigător în turul 2 în țară, dar lucurile se pot schimba” – sociolog exit-poll
“Avem un câștigător în turul 2 în țară, dar lucurile se pot schimba” – sociolog exit-poll
Sociologul Marius Pieleanu a declarat duminică, la Antena 3 CNN, că până la ora 15.30 exista, în România, un câștigător ...
Rusia va efectua un test cu o rachetă balistică intercontinentală în noaptea de duminică spre luni, potrivit Ucrainei
Rusia va efectua un test cu o rachetă balistică intercontinentală în noaptea de duminică spre luni, potrivit Ucrainei
Rusia pregăteşte să efectueze în noaptea de duminică spre luni un test cu o rachetă balistică intercontinentală, ...
Patru lideri europeni doresc o discuţie cu Trump înaintea convorbirii acestuia cu Putin
Patru lideri europeni doresc o discuţie cu Trump înaintea convorbirii acestuia cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz a anunţat că el şi preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer ...