Angajatul contribuie cu 90% la sistemul de securitate socială. România va fi prima ţară care încearcă acest experiment social – BNS

România este prima ţară din Uniunea Europeană care încearcă acest experiment social, unde angajatul va avea o contribuţie de 90% la sistemul de securitate socială, ceea e ce contra curentului european, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, prezent la protestul din Piaţa Victoriei.
Economica.net - mie, 08 nov. 2017, 14:00
Angajatul contribuie cu 90% la sistemul de securitate socială. România va fi prima ţară care încearcă acest experiment social - BNS

‘Ceea ce nu vor să recunoască, cu subiect şi predicat, este că de la 1 ianuarie 2018, orice salariat român care va încheia un contract de muncă, 45% din brutul său va merge către taxe şi impozite, aproape jumate, asta în timp ce capitalul va suferi şi el, săracul, o contribuţie de 2,25%, o contribuţie modică. Vom fi prima ţară din UE care încearcă acest experiment social, unde angajatul va contribui cu mai bine de 90% la veniturile sistemului de securitate socială, ceea e ce contra curentului european. Evenimentul care are loc aici (în Piaţa Victoriei n.r.) nu e organizat de BNS sau de Cartel Alfa, ci este o invitaţie din partea structurii civice. Atâta timp cât avem agende comune suntem solidari. Am lansat împreună cu colegii mei un apel, am transmis un mesaj membrilor noştri de sindicat din Bucureşti să se alăture acestui protest. Noi ne continuăm demersurile sindicale şi nu cred că asta îi va determina pe guvernanţi să renunţe la ordonanţă, pentru că sunt foarte siguri pe ei, vor să calce pe cadavre, acesta este singurul lor obiectiv: înrobirea salariatului român’, a precizat Costin.

Liderul BNS a afirmat că ‘trebuie să ne obişnuim cu acest stil de a conduce’, deoarece guvernanţii au încercat să creeze o dependenţă a autorităţilor locale şi a cetăţeanului, consolidând totodată modelul de asistenţă socială, care ‘în rural, înseamnă maşină de vot’.

‘Trebuie să ne obişnuim cu acest stil de a conduce, pentru că vă reamintesc, au venit şi au spus: ‘de ce să avem televiziune naţională şi radio naţional, să fie independente şi pe bază de taxe, bucuraţi-vă săracilor că nu mai sunt finanţate din taxe, dar o să avem grijă să dăm bani de la buget, noi reprezentăm puterea. E adevărat domnilor primari că o să pierdeţi două miliarde de euro la anul, dar veniţi la noi, că v-am promis noi că vă dăm banii’. Uşor, uşor, creează un gen de dependenţă, una pe care au exersat, o dependenţă a autorităţilor locale, o dependenţă a cetăţeanului, pentru că nu trebuie să uităm că tot ei sunt cei care au consolidat modelul de asistenţă socială, care azi, în rural, înseamnă maşină de vot. Fii sărăc, fără şcoală, fără muncă, stai acolo, îţi dăm noi asistenţă socială, te manipulăm cum vrei tu şi te facem să votezi cum vrem noi. Îţi mai luăm şi banii pe deasupra, pentru că am deschis şi un magazin în comună şi îţi dăm voie să îţi iei ‘pe caiet’ băutură, ţigări şi de mâncare, pentru că oricum noi suntem cei care îţi plătim ajutorul social şi oprim banii odată pe lună. Aşa că, săracule, bucură-te că eşti la mâna mea şi mănânci din palma mea’, a subliniat liderul BNS.

Confederaţia sindicală a anunţat miercuri că nu va suspenda acţiunile de protest până când nu se va renunţa definitiv la intenţia de a transfera contribuţiile sociale integral în sarcina salariaţilor.

‘Blocul Naţional Sindical va continua derularea protestelor aşa cum au fost anunţate, decizia de suspendare ar fi posibilă doar în măsura în care Guvernul decide să renunţe la intenţia de transfer integral al sarcinii contribuţiilor sociale către salariaţi. Dacă Guvernul va decide să adopte acest proiect de OUG, BNS va contesta în instanţă acest act normativ, imediat după publicarea acestuia în Monitorul Oficial’ , se arată într-un comunicat al BNS remis AGERPRES.

Liderii BNS afirmă în continuare că sunt împotriva transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, dar şi împotriva existenţei de la 01.01.2018 a unui sistem de securitate socială alimentat în proporţie de peste 90% doar de către salariaţi.

Pe de altă parte, BNS susţine creşterea salariului minim de la 1.450 de lei la 1.550 de lei, dar şi transpunerea în Codul Fiscal a prevederilor Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, precum şi orice iniţiativă a Guvernului ce vizează reducerea evaziunii şi a fraudei fiscale în România.

‘BNS şi-a exprimat dintotdeauna dezacordul pentru măsura de transfer al contribuţiilor, încă de la prezentarea acesteia în 2016, drept dovadă stau prevederile strategiei BNS pentru perioada 2016 – 2020, document aprobat de Congresul BNS din noiembrie 2016 şi disponibil în format electronic pe site-ul confederaţiei. Îndemnăm organizaţiile sindicale membre BNS să se alăture acţiunilor de protest care militează pentru stoparea transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat’, se mai arată în comunicatul BNS

Te-ar mai putea interesa și
”Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei – secretarul general al NATO
”Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei – secretarul general ...
"Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai multe arme, a declarat joi secretarul......
Înjumătățirea Bitcoin a dus la o creștere a cererii de monede meme (P)
Înjumătățirea Bitcoin a dus la o creștere a cererii de monede meme (P)
Mult anticipata și discutata înjumătățire a cantității disponibile de Bitcoin a avut loc în 20 aprilie. Această ...
Grecia exclude trimiterea în Ucraina a unor sisteme de apărare antiaeriană
Grecia exclude trimiterea în Ucraina a unor sisteme de apărare antiaeriană
 Prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a declarat că Grecia nu poate oferi Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană ...
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Slăbiciunile economiei germane îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, iar numărul şomerilor ar urma să ...