Antifraudă: Evaziune fiscală cu prejudiciu de 50 mil. lei, la firme mari din domeniul comerţului cu materiale de construcţii

Inspectorii antifraudă au identificat și instrumentat un caz de evaziune fiscală, în perioada 2014-2015, la finalizarea căruia au fost sesizați procurorii din cadrul DIICOT, care au deschis un dosar penal pe numele celor implicați.
Economica.net - J, 21 apr. 2016, 11:58
Antifraudă: Evaziune fiscală cu prejudiciu de 50 mil. lei, la firme mari din domeniul comerţului cu materiale de construcţii

În cadrul acestui dosar (nr. 129/D/P/2014), astăzi, 21.04.2016, inspectori din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală au participat împreună cu procurori din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea la realizarea de percheziții la sediile sociale și punctele de lucru ale societăţilor AMBIENT SA, ARABESQUE SRL, SAWA SA, MM INDUSTRY SRL, MATCRIS CONCEPT SRL, OKAPI SRL, situate în localitățile Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Galați și Alba Iulia, ai căror administratori/asociați fac obiectul dosarului penal. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că reprezentanţii societăţilor menționate împreună cu administratori ai unor societăți tip ”fantomă”, au constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală prin crearea unui circuit tranzacțional fără conținut economic real, al cărui unic scop l-a constituit sustragerea de la plata contribuțiilor la bugetul de stat.

Operaţiunile de achiziţie/livrare declarate şi/sau înregistrate în contabilitate, în perioada 2011-2015, de către societăţile din circuit nu au avut la bază tranzacții reale, fiind create circuite scriptice de tranzacţionare succesivă în lanţ, încercându-se astfel disimularea realităţii fiscale prin crearea unei aparenţe privind existenţa unor operaţiuni care în fapt nu au existat, cu scopul de a crea în mod artificial TVA deductibil și de a diminua nelegal impozitul pe profit datorat.

În scopul verificării și documentării faptelor evazioniste, inspectorii antifraudă au efectuat verificări de specialitate la un număr de 28 societăți comerciale din grup, care au evidențiat operațiuni fictive de achiziții/livrări materiale de construcții.

Firmele fantomă interpuse în lanțul evazionist, au fost înființate pe numele unor interpuși, persoane cu cetățenie română și ungară, domiciliați atât în județele Cluj și Bihor cât și în Ungaria. Societățile în cauză nu au avut angajaţi, nu au depus la termene toate declaraţiile fiscale, parte dintre acestea fiind declarate inactive sau aflate în procedură de insolvență.

După încasarea sumelor în conturile bancare ale societăților fantomă, parte din sume erau ridicate în numerar contra unui comision de persoane împuternicite pe conturi, fără ca acestea să aibă vreo calitate în cadrul firmelor.

În urma controlalelor antifraudă realizate a rezultat că societățile beneficiare, prin exercitarea dreptului de deducere pe baza documentelor emise în acest circuit, şi-au diminuat nelegal TVA de plată și impozitul pe profit, prejudiciul total cauzat bugetului de stat fiind de 50.029.306 lei.

Facem precizarea că în urma celor constatate, inspectorii antifraudă au procedat la instituirea măsurilor asigurătorii în baza Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, pentru societățile menționate.

Demersurile de cooperare interinstituţională între Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi DGAF au fost derulate cu respectarea competenţelor materiale specifice fiecăreia dintre cele două structuri, în condiţiile stabilite prin documentele de cooperare încheiate în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă în România – Ninsori consistente în toate zonele montane din ţară. Riscul de avalanşă în Munţii Făgăraş, ridicat la gradul patru din cinci.
Alertă în România – Ninsori consistente în toate zonele montane din ţară. Riscul de avalanşă în Munţii Făgăraş, ...
Meteorologii sibieni avertizează că riscul de avalanşă cel mai mare risc din ţară, de gradul patru din cinci, este la peste 1.800 de metri în Munţii Făgăraş, în zona turistică Bâlea......
Timişoara – Primarul Fritz a anunţat o licitaţie de 14,5 milioane de euro pentru reamenajarea centrului cartierului Iosefin
Timişoara – Primarul Fritz a anunţat o licitaţie de 14,5 milioane de euro pentru reamenajarea centrului cartierului ...
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a informat, vineri, că administraţia locală a publicat la acest început ...
Nu mai consumăm vin. Comisia Europeană, sprijin special pentru viticultori. Consumul a scăzut cu 35% în Europa și cu 60% în China
Nu mai consumăm vin. Comisia Europeană, sprijin special pentru viticultori. Consumul a scăzut cu 35% în Europa și cu ...
La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a aprobat un plan de sprijin pentru industria vinicolă, marcată de condiții ...
VIDEO – Prima ipoteză în cazul incendiului din Elveţia. Anunţ oficial al anchetatorilor
VIDEO – Prima ipoteză în cazul incendiului din Elveţia. Anunţ oficial al anchetatorilor
Investigațiile demarate de autoritățile din Elveţia sugerează că incendiul care a devastat barul „Le Constellation” ...