Arabia Saudită, cea mai mare producţie de petrol din ultimii 24 de ani, în august

Producţia de petrol a OPEC a urcat în august cu 0,4% faţă de luna precedentă, la 31,04 milioane de barili pe zi, susţinută de livrările Arabiei Saudite, care au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani, de când sunt înregistrate date de acest fel.
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 05:17
Arabia Saudită, cea mai mare producţie de petrol din ultimii 24 de ani, în august

Este pentru a şase oară în ultimele şapte luni când producţia OPEC a evoluat în creştere, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul companiilor şi analiştilor.

Livările saudite de ţiţei au urcat în august cu 150.000 de barili, la 9,95 milioane de barili pe zi, înregistrând a şasea creştere lunară consecutivă şi cel mai ridicat nivel din 1989, de când sunt înregistrate date lunare.

De asemenea, este cea mai mare creştere a producţiei în rândul statelor membre ale OPEC.

„Cantitatea de petrol extrasă de saudiţi este impresionantă. Piaţa ar putea deveni mai precaută în octombrie-noiembrie”, a declarat Sarah Emerson, analist la ESAI Energy în Wakefield, Massachusetts.

Cotaţia petrolului Brent cu livrare în octombrie a scăzut vineri cu 1,2%, la 115,16 dolari pe baril, la bursa din Londra.

O sursă apropiată situaţiei a declarat că Arabia Saudită va menţine producţia din septembrie la nivelul lunii august, cu excepţia cazului în care condiţiile din piaţă se vor modifica.

Emiratele Arabe Unite au majorat la rândul lor livrările cu 120.000 de barili, la 2,92 milioane de barili pe zi, tot un nivel record după 1989.

Producţia Libiei a scăzut în schimb pentru a cincea lună consecutiv, cu 225.000 de barili, la 575.000 de barili pe zi, la cel mai redus nivel din octombrie 2011. La doi ani de la înlăturarea de la putere a lui Muammar Gaddafi, eforturile guvernului de a relansa industria petrolieră sunt împiedicate de violenţe şi proteste.

„Este clar că saudiţii şi Emiratele au mărit deliberat producţia pentru a compensa deficitul masiv din Libia”, a declarat Julius Walker, analist la UBS Securities în New York.

Angola a livrat luna trecută 1,74 milioane de barili de petrol pe zi, Nigeria 2,02 milioane barili, iar Iranul 2,57 milioane de barili.

Te-ar mai putea interesa și
Revenirea lui Trump la Casa Albă a însemnat un 2025 frenetic pentru comerțul mondial, în care taxele de import au ajuns la cel mai ridicat nivel de la Marea Criză
Revenirea lui Trump la Casa Albă a însemnat un 2025 frenetic pentru comerțul mondial, în care taxele de import au ajuns ...
Revenirea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă în 2025 a însemnat un an frenetic pentru comerţul mondial, cu valuri de anunţuri privind taxele vamale impuse de SUA partenerilor comerciali,......
Percepția mediului de afaceri s-a deteriorat semnificativ în 2025, în contextul provocărilor politice și economie. Pe termen mediu însă încredere companiilor în România se păstrează – sondaj AmCham
Percepția mediului de afaceri s-a deteriorat semnificativ în 2025, în contextul provocărilor politice și economie. Pe ...
Percepţia climatului de afaceri s-a deteriorat semnificativ în 2025, pe fondul multiplelor provocări politice, macroeconomice ...
Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut puternic în octombrie, ca urmare a prețurilor mari pentru exporturile de produse procesate pe bază de cafea și cacao
Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut puternic în octombrie, ca urmare a prețurilor mari pentru exporturile ...
Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut puternic în octombrie 2025, ajungând la 6,4 miliarde de euro, o creştere ...
Municipiul Brașov a crescut de patru ori în total taxele de promovare turistică și salvamont pe care trebuie să le plătească turiștii începând din 2026
Municipiul Brașov a crescut de patru ori în total taxele de promovare turistică și salvamont pe care trebuie să le plătească ...
Turiştii care vor vizita, anul viitor, municipiul Braşov şi staţiunea Poiana Braşov vor trebui să plătească, pentru ...