ASF: Evaluarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale Carpatica Asig se va face de către un auditor financiar

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de marţi, efectuarea de către un auditor financiar a evaluării activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale societăţii Carpatica Asig SA, conform prevederilor Legii 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, se menţionează într-un comunicat al ASF remis marţi Agerpres.
Economica.net - mar, 09 feb. 2016, 15:39
ASF: Evaluarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale Carpatica Asig se va face de către un auditor financiar

‘Atât procedura de selecţie, cât şi contractarea auditorului vor fi realizate de către societatea de asigurare, conform dispoziţiilor Normei 6/2016’, precizează comunicatul.

ASF a anunţat la finalul lunii ianuarie că a decis aplicarea măsurilor de rezoluţie în cazul societăţii de asigurări Carpatica Asig, ceea ce presupune preluarea companiei de către autoritate în vederea redresării, respectiv vânzării. Prin mecanismul de rezoluţie se doreşte o intervenţie a autorităţii în cazul în care o companie de asigurare nu poate îndeplini cerinţele legale, înainte de a intra în faliment.

Reprezentanţii ASF susţin că, în cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost aprobată majorarea capitalului social pentru trei brokeri, precum şi retragerea autorizaţiei de funcţionare în cazul a 12 brokeri care nu au făcut demersurile necesare de încadrare în cerinţele minime de capital, conform obligaţiilor legale.

De asemenea, în comunicat se menţionează că au fost aprobate modificările şi completările aduse Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Depozitarului Central SA şi au fost avizate modificările intervenite în cuprinsul Reglementărilor Interne ale SIF Transilvania SA.

”Consiliul ASF se întruneşte în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe’, se mai arată în documentul ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituţia care autorizează, reglementează, supraveghează şi controlează entităţile care activează pe piaţa financiară non-bancară din România.

Te-ar mai putea interesa și
Mult-așteptata centrală electrică pe gaze de la Iernut: austriecii de la TUV vor superviza finalizarea și punerea în funcțiune, estimate pentru finalul anului 2026
Mult-așteptata centrală electrică pe gaze de la Iernut: austriecii de la TUV vor superviza finalizarea și punerea în ...
TUV Austria România este câșigătorul final al licitației de contractare de servicii de management de șantier pentru lucrările de finalizare și punere în funcțiune a centralei pe gaze de 430......
Acord de principiu pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, între SUA şi Iran, anunţă un oficial al SUA
Acord de principiu pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, între SUA şi Iran, anunţă un oficial al SUA
SUA și Iranul au ajuns la un acord de principiu pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, a declarat un înalt oficial american ...
Grecia va cumpăra două fregate italiene Fremm
Grecia va cumpăra două fregate italiene Fremm
Consiliul pentru apărare şi afaceri externe (KYSEA) al guvernului grec a aprobat achiziţionarea a două fregate italiene ...
Bolojan cere mobilizare generală în teritoriu pentru ca România să nu piardă banii din PNRR
Bolojan cere mobilizare generală în teritoriu pentru ca România să nu piardă banii din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a analizat duminică, într-o videoconferinţă cu prefecţii, aproximativ 5.300 de proiecte ...