ASF: piaţa asigurărilor din România este una stabilă

Piaţa asigurărilor din România este una stabilă, caracterizată de îmbunătăţirea indicatorilor de prudenţialitate şi de lichiditate, este concluzia unei analize efectuată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în urma raportărilor trimise de societăţile de asigurare.
Economica.net - vin, 20 oct. 2017, 13:31
ASF: piaţa asigurărilor din România este una stabilă

Pentru prima dată toţi asigurătorii îndeplineau, la data de 30 iunie 2017, conform datelor raportate, cerințele minime de capital (MCR) şi cerinţele de capital de solvabilitate (SCR), conform Regimului Solvency II.

Valoarea fondurilor proprii eligibile, la finalul primului semestru al anului 2017, pentru a acoperi cerința minimă de capital MCR s-a ridicat, la nivelul întregului sistem, la 4,69 miliarde lei, în timp ce valoarea fondurilor proprii eligibile pentru a acoperi SCR, la nivelul întregului sistem, a fost de 4,96 miliarde lei.

În ceea ce priveşte lichiditatea societăţilor de asigurare, analiza ASF relevă faptul că, în primul semestru al anului, coeficientul de lichiditate calculat pentru categoria asigurărilor generale este în valoare de 2,63. În acelaşi timp, coeficientul de lichiditate calculat pentru categoria asigurărilor de viaţă este în valoare de 5,03. Cei doi indicatori sunt supraunitari, ceea ce indică un nivel foarte bun al lichidităţii la nivelul pieţei asigurărilor.

„Piaţa asigurărilor din România a depăşit momentul dezechilibrelor şi este astăzi una stabilă, profitabilă şi pe un trend de creştere consolidat. Ne îndreptăm spre o maturizare a pieţei, potenţialul de dezvoltare fiind unul considerabil. În acest fel se creează premisele ca serviciile oferite consumatorilor să fie la un standard ridicat”, a declarat Vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu.

Potrivit datelor transmise de asigurători, la 30 iunie 2017, din analiza de supraveghere off-site s-a constatat că ponderea cea mai mare în structura plasamentelor realizate de societățile de asigurare era deținută de titlurile de stat cu 70% din totalul plasamentelor, ceea ce denotă o politică de investiție prudentă pentru investirea primelor încasate de la asigurați.

Printre instrumentele preferate de asigurători, s-au aflat și titlurile în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), valoarea acestora reprezentând aproximativ 10% din valoarea plasamentelor realizate la nivelul întregii piețe de asigurări.

Disponibilitățile bănești constituite în depozite în lei și valută la instituțiile de credit au fost în valoare de 834 milioane lei, reprezentând 7% din totalul plasamentelor, în timp ce cuantumul investițiilor în acțiuni, instrumente financiare cu un grad de risc mai ridicat, a fost de doar 1%.

Piaţa asigurărilor a atins, în primul semestru al anului 2017, un total al primelor brute subscrise (PBS) de 5,04 miliarde de lei, în creștere cu 8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Totodată, rezultatul net al activității, din primul semestru al anului 2017, a fost unul pozitiv, ridicându-se la 260,3 milioane lei, în creştere cu 115% faţă de perioada similară a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează șeful Armatei
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează ...
Elveţia nu se poate apăra împotriva unui atac pe scară largă şi trebuie să îşi sporească cheltuielile militare, având în vedere riscurile în creştere din partea Rusiei, a declarat......
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru 2026
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru ...
Turismul croat înregistrează anul acesta o creştere modestă a înnoptărilor şi a sosirii vizitatorilor, în timp ce ...
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane ...
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internaţională de Interpol, în baza unei notificări ...