Autostradă Bucureşti-Ploieşti: Guvernul urmează să aprobe începerea exproprierii unor imobile private

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică ''Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti''.
Economica.net - J, 27 iul. 2017, 09:20
Autostradă Bucureşti-Ploieşti: Guvernul urmează să aprobe începerea exproprierii unor imobile private

În cadrul aceleiaşi reuniuni, va fi adoptat şi un proiect de hotărâre privind recunoaşterea Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) ca fiind de utilitate publică.

Executivul ia în discuţie şi o hotărâre referitoare la condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist.

Un alt proiect aflat pe agenda şedinţei de Guvern vizează acordarea unor ajutoare de urgenţă.

Executivul va decide, totodată, printr-un proiect de hotărâre, modificarea şi completarea anexelor nr.1 şi nr.2 la Hotărârea Guvernului 864/2016 privind aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activităţi economice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha” şi a procedurii de acordare de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi fizice care nu desfăşoară activităţi economice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha.

În cadrul şedinţei, urmează să fie adoptat şi un memorandum cu tema: Aprobarea rezultatelor prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative, ce urmează a fi utilizate în procesul de elaborare a proiectului legii bugetului de stat pe anul 2018.

Un alt memorandum supus aprobării Guvernului are ca temă estimările pentru anii 2017 şi 2018 cu privire la contribuţia UE din fondurile europene structurale şi de investiţii şi fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.

De asemenea, tot prin memorandum, Executivul va decide cu privire la constituirea Comitetului interministerial de analiză pentru demararea şi aprobarea măsurilor necesare constituirii unui spital republican în Municipiul Bucureşti, organizat ca centru de excelenţă în cercetare, formare medicală şi asistenţă medicală pe toate specialităţile.

În şedinţă se va aproba şi o Notă privind Planul Anual de Lucru al Guvernului pentru semestrul II 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor lor în parlament şi au încercat să percheziţioneze sedii......
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează șeful Armatei
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează ...
Elveţia nu se poate apăra împotriva unui atac pe scară largă şi trebuie să îşi sporească cheltuielile militare, ...
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru 2026
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru ...
Turismul croat înregistrează anul acesta o creştere modestă a înnoptărilor şi a sosirii vizitatorilor, în timp ce ...
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane ...