Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi, primul PPP din Moldova, va costa 1,2 miliarde de euro şi va fi gata în patru ani – studiu de fundamentare

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a publicat pe 20 decembrie studiul de fundamentare pentru realizarea prin Parteneriat Public Privat a autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi. Aceasta va costa 1,2 miliarde de euro, cu TVA şi va fi gata în patru ani, conform documentului oficial.
Anemona Andone - lun, 24 dec. 2018, 05:42
Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi, primul PPP din Moldova, va costa 1,2 miliarde de euro şi va fi gata în patru ani - studiu de fundamentare

Contractul se va derula pe o perioadă de 30 de ani, primii patru ani fiind pentru închidere financiară, proiectare şi execuţie, iar următorii 26 ani pentru operare.

În situaţia devansării lucrărilor perioadei de 48 luni aferentă lucrărilor de proiectare şi execuţie, partenerul privat va primi din partea partenerului public o primă de succes echivalentă cu ponderea într-un an a perioadei de devansare, valoarea totală a primei de succes fiind de 80 milioane euro/an. În situaţia întârzierii finalizării perioadei de proiectare şi execuţie, partenerul privat va plăti partenerului public o amendă corespunzătoare ponderii în an a perioadei de întârziere, amenda anuală fiind de 80 milioane euro.

De asemenea, realizarea prin PPP a autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi implică o plată anuală de disponibilitate pe perioada de operare de maximum 61 milioane euro (fără TVA). „Aceasta autostradă la implementare necesită o plată de disponibilitate pentru a putea fi fezabilă prin PPP”, se preciează în studiul de fundamentare.

Aportul în numerar la capitalul societăţii de proiect al partenerului public constă în sumă de maximum 25% din valoarea totală a investiţiei. Pentru o participare 0% a partenerului public presupune aducerea partenerului privat intr-o zona foarte dificila respectiv posibilitatea de a nu avea un profit rezonabil sau chiar mai rau de atat. Autorii studiului propun o participare a partenerului public, adică a statului român, cu minim 15%.

IPOTEZA: PARTENERUL PUBLIC CONTRIBUIE CU 25% LA INVESTITIE SI 25% LA COSTURILE DE OPERARE, CU PRIMA DE SUCCES.

Partenerul public va fi Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Studiul de Fezabilitate pentru autostradă se va finaliza o data cu obtinerea Acordului de Mediu. Asadar va exista un Deviz numai dupa finalizarea Studiului de Fezabilitate, la fel si HG privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici.

Costurile investiţiei constau în:

– costuri pentru proiectare si execuţie – 1,001 miliarde euro (fara TVA),

– costuri sisteme de taxare – 12 milioane euro (fara TVA),

– costuri sisteme de securitate – 2 milioane euro (fara TVA).

Valoarea investiției totale de capital pentru constructia autostrazii este de 1,201 miliarde euro (cu TVA), eșalonată pe o perioada de 4 ani, cu procentele de eșalonare conform graficului de eșalonare a investiției. S-a luat în considerare următoarea eșalonare a costurilor de capital:

– anul 1 de proiectare și construcție 5%,

– anul 2 de construcție 25%, 

– anul 3 de construcție 35%,

– anul 4 de construcție 35%.

Realizarea autostrăzii Târgu Neamț – Iași este un început pentru asigurarea legăturii Moldovei cu Transilvania, prioritate națională și internațională, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Autostrada Autostrada Târgu Mureș – Targu Neamt – Iași–Ungheni, din care face parte si tronsonul ce face obiectul prezentului studiu de fundamentare, Târgu Neamţ – Iaşi, va străbate judeţele Mureş, Harghita, Neamţ şi Iaşi şi va avea o lungime totală de aproximativ 320 de km.

Autostrada Târgu Neamţ – Iași se desfăşoară pe teritoriul judeţului Iaşi si are o lungime de 61 km la care se adaugă 7 km reprezentând bretelele nodurilor DN28 si Km 61+000, bretele ce vor fi deasemenea la profil de autostradă. Lungimea totală a traseului construit la profil de autostradă va fi de 68 km.

Traseul autostrazii Târgu Neamţ – Iași ce face obiectul prezentului studiu de fundamentare începe de la intersectia cu DN2 / E85, inclusiv nodul rutier aferent, și se termină la intersectia cu bypass Iași. Tronsonul de autostradă cuprins între Târgu Mureș și Târgu Neamț, până la nodul rutier de la intersecția cu DN2/E85, este implementat în cadrul CNAIR SA.

Prin construirea unui pod peste Prut și implicită a tronsonului de autostradă pe relația IașiUngheni, se poate realiza legătura cu rețeaua rutieră din republica Moldova, inclusiv cu capitala acestei țări, distanța dintre Iași și Chișinău fiind diminuată cu 25 km.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...