Românii au stat fără electricitate, în medie, patru ore în 2025. Situație puțin mai proastă față de anul precedent

Valoarea medie agregată la nivel naţional a întreruperilor în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor de energie electrică a fost, în 2025, de 236 de minute, pentru un consumator racordat la sistemul de distribuţie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Această durată de timp este cu 7 minute mai mare decât cea din anul precedent – și este pentru prima dată în ultimii ani când valoarea nu mai scade, ci crește.
Mihai Nicuţ - mie, 22 iul. 2026, 22:05
Românii au stat fără electricitate, în medie, patru ore în 2025. Situație puțin mai proastă față de anul precedent

Unul dintre cei mai relevanţi indicatori luaţi în calcul pentru a măsura calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică este SAIDI (System Average Interruption Duration Index): durata medie a întreruperilor în reţea pentru un utilizator, care reprezintă timpul mediu de întrerupere a utilizatorilor la nivel de operator de distribuţie, calculat ca o medie ponderată, împărţind durata cumulată a întreruperilor lungi la numărul total de utilizatori deserviți de respectivul operator.

Indicatorul SAIDI se referă atât la întreruperile planificate de operatorul reţelei de distribuţie, cât şi la cele neplanificate, şi se calculează şi pentru mediul urban şi pentru mediul rural.

În medie, la nivel național, indicele SAIDI cumulat a fost, în 2025, de 236 de minute (opriri planificate şi accidentale), adică aproape patru ore (3 ore și 56 de minute).

Este cu 7 minute mai mare decât valoarea înregistrată în 2024. Și este pentru prima dată în ultimii ani când valoarea crește și nu mai scade.  În 2024, au fost 229 de minute, cu 9 minute mai puțin, ca medie națională, față de anul 2023, deci o ușoară îmbunătățire. În 2023, reducerea a fost de 2 minute, iar în 2022 ea a fost mult mai consistentă, de 46 de minute față de media anului precedent.

Din cele 236 de minute din 2025, 145 minute (131 anul precedent) reprezintă media întreruperilor planificate în alimentarea cu energie electrică a fiecărui client, iar 91 de minute (98 anul precedent) înseamnă durata medie a întreruperilor neplanificate, care au survenit din vina distribuitorului de energie.

Principalul indicator de performanţă pentru continuitatea în alimentare a utilizatorilor este SAIDI pentru întreruperi neplanificate din cauza OD, fără întreruperile neplanificate provocate de evenimente meteorologice deosebite, respectiv de utilizatori și terți. Aici, situația este puțin mai bună.

Valorile agregate de ansamblu pentru acest indicator sunt cuprinse, pentru 2025, între 66,7 min./an pentru Delgaz Grid (E.On – județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău) – cea mai bună situație – şi 109 min/an pentru Distribuție Energie Oltenia. (Macquarie, acum Permier Energy, județele Argeș, Teleorman, Vălcea, Dolj, Gorj, Mefedinți)  – cea mai proastă situație.

În 2025, erau racordați, în total, 10,3 milioane de clienți la rețeele de distribuție a energiei electice.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...