Banca Angliei: Ieşirea din UE ar putea duce la încetinirea creşterii economice şi accelerarea inflaţiei

Banca Angliei (BoE) a avertizat, joi, că o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) va afecta economia şi va accelera inflaţia, transmit Reuters şi Bloomberg.
Economica.net - J, 12 mai 2016, 12:21
Banca Angliei: Ieşirea din UE ar putea duce la încetinirea creşterii economice şi accelerarea inflaţiei

Comitetul de politică monetară al BoE a menţinut dobânda la nivelul record de 0,5%, nemodificat din luna martie 2009. De asemenea, Banca Angliei nu a modificat nici valoarea programului de achiziţii de active, care a rămas la 375 de miliarde de lire sterline.

După anunţarea deciziei, lira sterlină s-a apreciat faţă de euro şi dolar. Anul acesta, lira sterlină s-a depreciat cu peste 7%.

Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii.

Brexitul ‘ar putea duce la la încetinirea creşterii economice şi accelerarea inflaţiei. Lira sterlină se va deprecia şi mai mult, va urma o perioadă prelungită de incertitudini, vor fi afectate intrările de capital, costurile de împrumut, vor creşte costurile de finanţare ale băncilor şi va fi ameninţată stabilitatea financiară a ţării’, avertizează Banca Angliei.

Instituţia a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei Marii Britanii în trimestrul doi din 2016, când ar urma să se înregistreze un avans de 0,3%, faţă de 0,5% previzionat anterior. Deşi creşterea se va redresa probabil în eventualitatea rămânerii ţării în UE, efectul actualelor incertitudini vor persista o perioadă de timp, susţine BoE.

Anul acesta, PIB-ul Regatului Unit ar urma să urce cu 2%, faţă de 2,2% estimat anterior, iar anul viitor avansul se va situa la 2,3%, de la 2,4% previzionat anterior, a anunţat Banca Angliei.

Guvernatorul BoE, Mark Carney, a descris recent ieşirea Marii Britanii din UE ca fiind cel mai mare risc la adresa stabilităţii financiare a ţării şi i-a criticat pe oficialii Băncii Angliei care se pronunţă în favoarea unui Brexit, în pofida neutralităţii instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Criză gaze – Preţurile de referinţă au „bubuit” în Europa. Creştere de 40% după ce QatarEnergy a oprit producţia de GNL
Criză gaze – Preţurile de referinţă au „bubuit” în Europa. Creştere de 40% după ce QatarEnergy a ...
Preţurile de referinţă la gaze în Europa, care înregistrau deja creşteri puternice luni dimineaţa, au explodat după ce compania energetică de stat din Qatar, QatarEnergy, a anunţat că......
Un miliard de lei. Un nou împrumut al statului, de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat – date luni, 2 martie 2026
Un miliard de lei. Un nou împrumut al statului, de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat – date luni, ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 994 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de ...
VIDEO Electroputere VFU Pașcani a modernizat până acum 29 de vagoane CFR Călători, prin PNRR
VIDEO Electroputere VFU Pașcani a modernizat până acum 29 de vagoane CFR Călători, prin PNRR
Electroputere VFU Pașcani, companie a grupului Grampet, prezintă luni stadiul proiectului de modernizare vagoane CFR Călători, ...
Primele zboruri reluate de pe aeroportul din Abu Dhabi
Primele zboruri reluate de pe aeroportul din Abu Dhabi
Primele zboruri de pe aeroporturl din Abu Dhabi au fost reluate, informează Euronews.