Blue Air a introdus cursa aeriană Constanţa – Milano

O cursă aeriană care leagă Constanţa de Milano (Bergamo) a fost introdusă de compania Blue Air, primul zbor pe această rută având loc sâmbătă, iar cursele tur-retur urmează să fie operate în două zile ale săptămânii, transmite corespondentul Mediafax, citat de ZF.
Economica.net - sâm, 02 mai 2015, 15:01
Blue Air a introdus cursa aeriană Constanţa - Milano

Potrivit reprezentanţilor companiei Blue Air, de pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” a decolat, sâmbătă, prima cursă către Milano, printre pasageri fiind şi agenţi de turism şi jurnalişti italieni care au participat la un infotrip pe litoralul românesc, potrivit ZF.

Astfel, avioanele către Milano (Bergamo) vor decola de pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” în zilele de miercuri şi sâmbătă, la ora 12.40, urmând să ajungă la destinaţie la ora 14.10, iar cursele dinspre Italia vor fi efectuate tot miercurea şi sâmbăta, de la ora 8.40, ajungând în România la ora 12.10.

Detalii în ZF.ro

Te-ar mai putea interesa și
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Gara din orașul Curtea de Argeș, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX și este monument istoric, dar care este de mai mulți ani într-o stare avansată de degradare, va intra în......
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, și-a majorat producția de gaze naturale ...
În principalele zone turistice din Italia sunt luate măsuri împotriva supraaglomerării
În principalele zone turistice din Italia sunt luate măsuri împotriva supraaglomerării
Veneţia a devenit joi primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori în cadrul unui experiment ...
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Revenirea ajutorului militar american către Ucraina va permite armatei acestei ţări să reia iniţiativa împotriva Rusiei, ...