Boromir a trecut pe profit în primele nouă luni – 1,029 milioane de lei

Compania de morărit şi panificaţie Boromir Prod Buzău, listată la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/, a raportat, în primele nouă luni ale anului, un profit de 1,029 milioane lei, faţă de o pierdere de 2,890 milioane lei înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2013, potrivit datelor financiare, transmise, marţi, BVB.
Economica.net - mar, 18 nov. 2014, 13:50

De asemenea, compania a consemnat afaceri de 60,296 milioane lei, în scădere cu 12,79% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când raportase o cifră de afaceri de 69,138 milioane lei, scrie Agerpres.

Veniturile şi cheltuielile totale realizate în intervalul ianuarie – septembrie 2014 au totalizat 71,773 milioane lei (în scădere cu 11,12% faţă de primele nouă luni din anul anterior), respectiv 70,744 milioane lei (-15,42%).

Veniturile din exploatare au scăzut, în perioada analizată, la 9,148 milioane lei (cu 11,34%), în timp ce cheltuielile din exploatare s-au diminuat la 12,814 milioane lei (cu 15,39%), comparativ cu primele nouă luni din anul precedent.

Potrivit companiei, profitul din activitatea de exploatare s-a cifrat la 1,068 milioane de lei, iar pierderea financiară la 39.367 lei.

Producţia vândută la nivelul perioadei analizate a fost în scădere cu 17,38%, până la un cuantum valoric de 47,165 milioane de lei, faţă de 57,087 milioane de lei raportate în primele nouă luni ale anului trecut.

Lichiditatea consemnată de companie la sfârşitul primelor nouă luni este de 1,247 milioane de lei, în scădere faţă de 1,18 milioane de lei din primele nouă luni din 2013.

Activele imobilizate s-au diminuat, de asemenea, cu 6,01%, de la 106,129 milioane lei la 99,74 milioane de lei, iar datoriile au ajuns la 34,26 milioane de lei, de la 35,90 milioane de lei, la finele lunii septembrie 2013.

Datoriile cu termen scadent de până la un an au înregistrat o creştere, la 30 septembrie 2014, faţă de anul 2013, cu 1.465.401 lei. În mod corespunzător, datoriile cu scadenţă de peste un an au scăzut, comparativ cu anul anterior, cu 3.108.520 lei.

Boromir provine din fosta Întreprindere de Morărit-Panificaţie Buzău (IMP). Reorganizarea ca societate pe acţiuni a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern în 1990 prin preluarea integrală a patrimoniului IMP Buzău sub denumirea de Spicul Buzău. În cursul anului 2002, are loc schimbarea denumirii societăţii în Boromir Prod. Compania are puncte de lucru la Iaşi şi Slobozia.

Te-ar mai putea interesa și
După CE Oltenia, și Romgaz a scos la vânzare o energie în piață cu livrare anul viitor, dar nici aici nu venit nimeni să cumpere. Prețul cerut: peste 120 de euro/MWh
După CE Oltenia, și Romgaz a scos la vânzare o energie în piață cu livrare anul viitor, dar nici aici nu venit nimeni ...
Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, care este și producător de energie electrică în vechea centrală de la Iernut, a scos la vânzare mai multe pachete de energie electrică cu......
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale
În 2024, anul în care a fost introdusă așa-numita taxă pe zahăr, românii au băut, în medie, cu 3,9 litri mai puțin ...
Marianne Janik, VP Google Cloud EMEA: Europa a pierdut puțin din capacitatea de a transforma inovația publică în progres economic real – INTERVIU
Marianne Janik, VP Google Cloud EMEA: Europa a pierdut puțin din capacitatea de a transforma inovația publică în progres ...
Europa se confruntă cu dificultăți în transferul inovației din sectorul public către mediul privat, iar acest lucru ...
Despre Justiție, fără patimă (I). Prescripția nu a eșuat, statul a întârziat
Despre Justiție, fără patimă (I). Prescripția nu a eșuat, statul a întârziat
Achitările din marile dosare de corupție sunt prezentate ca un eșec al justiției. În realitate, ele sunt rezultatul ...