Bursa îşi cheamă investitorii mici la mare, să petreacă weekend-ul următor împreună cu liderii pieţei

Investitorii mici în acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au ocazia să petreacă weekend-ul următor la mare, împreună cu liderii brokerilor şi ai instituţiilor pieţei de capital. Să le spună ce aşteaptă de la ei, dar şi să-şi îmbunătăţească strategia de investiţii, cu ajutorul specialiştilor chemaţi la prima ediţie a "Forumulului BVB pentru investitorii de retail".
Economica.net - mie, 25 iun. 2014, 13:17
Bursa îşi cheamă investitorii mici la mare, să petreacă weekend-ul următor împreună cu liderii pieţei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) vrea să contribuie decisiv la crearea unei comunităţi a investitorilor mici şi organizează, sâmbătă 28 şi duminică 29 iunie, Forumul BVB pentru investitorii de retail, la Cocor Spa Hotrel din Neptun.

BVB i-a invitat acolo pe cei ce investesc deja la Bursă şi pe cei vor să treacă la un nivel superior nivelului de economisire, să se relaxeze cu folos în compania unor personalităţi ale lumii financiare româneşti.

Este primul eveniment de vacanţă la care îi cheamă să participe pe investitorii mici, în condiţii speciale.

Forumul face parte din campania BVB din strategia de înlăturare a barierelor care stau în calea dezvolării pieţei de capital autohtone şi, concret, de creştere a valorii tranzacţiilor (lichiditatea) în ringurile sale digitale.   

Participanţii la Forumul BVB  vor avea ocazia să afle, de la specialiştii de elită ai pieţei, noutăţi despre strategiile moderne de plasament la bursă care li se potrivesc, detalii despre protecţia împotriva riscului, dar şi amănunte despre realizarea promisiunilor făcute de oficialii pieţei, privind reforma şi dezvoltarea Bursei.

Vor veni la Forumul BVB de la Neptun, brokeri şi analişti cunoscuţi de pe piaţă,  directori de investiţii ai marilor bănci din România, directori din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi liderii BVB.

Mai multe detalii despre program, gratuităţi şi tarife speciale pe pagina Forumului BVB pentru investitorii de retail.

Aşteptările investitorilor

Investitorii şi mai ales cei mici, de la care se aşteaptă creşterea vitalităţii trazancţiilor BVB, au ocazia să-şi evalueze satisfacţiile, la aproape un an de la preluarea conducerii executive a BVB de către Ludwik Sobolewski, chiar de faţă cu acesta. Ludwik Sobolewski a fost director al Bursei din Varşovia şi este cunoscut ca una dintre personalităţile de nivel european ale pieţei de capital.

Sobolewski a declanşat o campanie de reformă şi dezvoltare a  Bursei şi a pieţei de capital în general. În acest scop a şi mobilizat un grup de lucru format din specialişti ai tuturor pieţelor şi autorităţilor financiare autohtone, care a produs, la începutul anului, un raport intitulat „Opt bariere sistemice pentru crearea unei pieţe de capital moderne în România”. Barierele sunt de ordin fiscal, de reglementare, de organizare a ASF şi BVB şi nu numai.

Investitorii pot să enumere progrese, dar să şi emită obiecţii privind ritmul aplicării programului de relansare a pieţei, sâmbătă şi duminică, la Forumul BVB de la Neptun, unde cei interesaţi au ocazia să solicite detalii de la musafiri şi să intre în posesia unor informaţii şi conoştinţe utile pentru investiţiile lor.    

 
 

Te-ar mai putea interesa și
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Bihor a anunţat, duminică, deschiderea traficului pe Centura Sântandrei, un drum nou în lungime de 5 kilometri, prima din cele şapte centuri noi construite......
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Wiener Privatklinik din Viena, unde deja lucrează câţiva medici români şi 20 de asistente românce, vrea să mai angajeze ...
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Marca Jaguar se apropie de împlinirea a nouă decenii de inovații și producție de motoare cu ardere internă și sărbătorește ...
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Un elicopter al preşedinţiei Iranului a fost implicat duminică într-un accident în nord-vestul ţării şi încă nu ...