Câte dintre creditele Prima Casă au ajuns neperformante. Finanţele nu recuperează nici 10% din garanţiile plătite

În luna iunie a anului trecut, la solicitarea ECONOMICA.NET, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri ne comunica: 427 de clienţi executaţi silit, garanţii de 36,5 milioane de lei plătite de stat băncilor. În mai 2017, Ministerul Finanţelor răspunde: 561 de garanţii executate silit, 45,9 milioane de lei contravaloarea garanţiiilor plătite de stat. În total 134 de clienţi noi. Rata de default este deocamdată mică, de 0,4%, dar ritmul de neperformanţă a început să crească. Din executarea garanţiilor, statul nu a recuperat nici a zecea parte.
Gabriela Ţinteanu - D, 21 mai 2017, 19:48
Câte dintre creditele Prima Casă au ajuns neperformante. Finanţele nu recuperează nici 10% din garanţiile plătite

Valoarea totală a creditelor neperformante înregistrate până în prezent a fost de 91,8 milioane de lei, circa 20 de milioane de euro, spun reprezentanţii Ministerului Finanţelor în răspunsul la o solicitare ECONOMICA.NET. În contul acestor neperformante, statul a plătit până în prezent 45,9 milioane de lei, puţin peste 10 milioane de euro.

“Procentul de credite neperformante “Prima casă” reprezintă o rată de default de 0,4%, calculată în baza metodologiei Autorității Bancare Europene, metodologie utilizată de BNR în calcularea expunerilor neperformante”, spun reprezentanţii Ministerului Finanţelor.  

În ceea ce privește recuperarea creditelor neperformante, din situația transmisă de ANAF rezultă că anul trecut a fost recuperată suma de 4,4 mil.lei. Mai exact, nici un million de euro, adică a zecea parte din valoarea garanţiilor plătită de stat către bănci. Frumuseţesa este că acest program continuă, ba chiar e pe val, angajaţii FNGCIMM plângându-se că trebuie să facă ore suplimentare pentru a face faţă solicitărilor de garanţii, care au ajuns la un record de 500 de cereri pe zi.

Sumele garantate de FNGCIMM se plătesc băncii creditoare de către Ministerul Finanţelor Publice din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale, şi se recuperează, prin executare silită, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de la beneficiarii finanţării garantate, persoane fizice, conform reglementărilor legale în materie de colectare a creanţelor fiscale. Menţionăm că toate aceste creanţe nevalorificate de către stat sunt înregistrate la datoria publică, aflaţă oricum în creştere accentuată.

Pentru acest an, bugetul alocat programului Prima Casă este de 2,5 milioane de lei, stabilit încă de anul trecut prin Memorandumul pentru Strategia Programului Prima Casă pentru următorii cinci ani. Memorandumul prevede ca pentru anii 2018, 2019 şi 2020 bugetul să scadă la 2 miliarde de lei, pentru ca în 2021 bugetul să fie şi mai mult redus, la 1,5 miliarde de lei

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...