UPDATE Ce dividende plătesc giganţii energetici de stat ai României şi care sunt cele mai profitabile

Transelectrica şi Nuclearelectrica propun cele mai avantajoase dividende în funcţie de preţurile acţiunilor lor. Companiile energetice urmează să plătească statului dividende de peste 1,54 miliarde de lei. Guvernul va îndeplini promisiunile companiilor la care este acţionar majoritar, Romgaz (SNG), Nuclearelectrica (SNN), Transgaz (TGN), respectiv Transelectrica (TEL) şi Conpet (COTE).
Adrian N. Ionescu - mie, 26 mart. 2014, 22:00
UPDATE Ce dividende plătesc giganţii energetici de stat ai României şi care sunt cele mai profitabile

Nuclearelectrica (SNN) a anunţat aseară că propune acţionarilor un dividend brut de 1,21 lei / acţiune, ceea ce îi propulsează titlurile la vârful clasamentului celor mai mari randamente ale dividendului, 13% la preţul de 9,29 lei / acţiune.

100 de lei investită ipotetic, acum, în acţiuni TEL şi TGN ar aduce un profit brut impozabil de 13,5 lei%, respectiv 9%, potrivit randamentului dividendului, calculat cu preţurile actuale de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).  

Transgaz Mediaş (TGN) a propus acţionarilor companiei un dividend brut de  17,58 lei / actiune. Transelectrica (TEL)  va da, la rândul său, un dividend brut de 2,228 lei / acţiune.

Randamentul dividendului este raportul dintre dividendul brut şi pretul de achiziţie acţiunii şi, în cele două cazuri, este dublu, respectiv mai mult decât triplu faţă de dobânda medie la depozitele bancare de un an, de circa 4%.

Mai mult, dividendele sunt chiar mai profitabile, căci dobânda la depozitele bancare pe un an, nu va fi disponibilă la toamnă, ca în cazul dividendelor.

Romgaz Mediaş (SNG) promite investitorilor un dividend brut peste aşteptări de mare de 2,57 lei / acţiune, ceea ce înseamnă un randament de 7,6% şi dividende în valoare totală de 990 milioane de lei din profitul obţinut anul trecut.

OMV Petrom (SNP) a dezamăgit cu  un dividend foarte mic, de 0,0308 lei / titlu, ceea ce duce la un drandmanet de aproape 7%.

În fine, Conpet Ploieşti (COTE) a promis un dividend de 3,41 lei/ acţiune, ceea ce încă mai oferă un randament de 7,5%.

Acţiunile energetice, mai ales TGN şi TEL, sunt considerate defensive de către investitorii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Companiile respective fac profit din utilităţi de care este nevoie chiar şi într-o economie în criză.

Companiile energetice au intrat şi mai mult în vizorul investitorilor, după ce societăţile de investiţii financiare (SIF) au tăiat sau au redus semnificativ dividendele din acest an. Se apropiaseră de limita în care distribuţia de dividende le obstrucţionează, probabil fatal, capacitatea de a investi.

Încasările statului

Companiile energetice urmează să plătească statului dividende de peste 1,54 miliarde de lei, dintre care cele mai mari vor veni de la  Romgaz (SNG, 693 de milioane de lei), OMV Petrom (SNP, 359 mil. doar dintr-un pachet de 20%) şi Nuclearelectrica (SNN, 277).

Statul va primi dividende de peste 195 de milioane de lei (43,7 mil. euro) numai de la Transgaz (TGN) şi Transelectrica (TEL). Guvernul dispune de forţa de vot a pachetelor de peste 58% din acţiunile TGN şi TEL, astfel că propunerile conducerilor celor două companii au şanse foarte mari să fie aprobate în AGA. Administraţia Conpet nu a făcut nici o propunere de dividende, deocamdată.

Totalul „dividendelor energetice” este de aproape 3,44 miliarde de lei, dintre care operatorii magistralelor naţionale de transport al gazelor naturale şi al energiei electrice promit dividende totale de peste 333 de milioane de lei, sau de 67% din profiturile nete obţinute pe anul trecut, de 500 de milioane de lei.

Conpet Ploieşti (COTE) (SNP) este desigur campioana cu 1,745 miliarde de lei, urmată de Romgaz (SNG, 990 de milioane ) şi  Nuclearelectrica (SNN, 341).

Conducerea Transgaz Mediaş (TGN) a propus acţionarilor companiei dividende brut de peste 202 milioane de lei în total. Transelectrica (TEL)  va da, la rândul său, un  total de 131 de milioane de lei.

Companiile la care statul este acţionar majoritar pot distribui în dividende până la 85% din profitul net, adică aproape tot ce mai rămâne după alocarea rezervelor legale. Propunerile de dividende sunt, de fapt discutate de Guvern, odată cu aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli.  

Transgaz (TGN) nu a mai putut ţine pasul cu apetitul guvernamental şi alocă doar 60% din profitul net de 334,5 milioane lei, înregistrat anul trecut. Dividendul TGN este cu 17% mai mic decât cel distribuit anul trecut din profitul pe 2012. Profitul net al TGN, din care se dau dividendele anul acesta, a crescut anul trecut cu numai 2,3% faţă de 2012.

În schimb, profitul Transelectrica (TEL) a crescut de peste cinci ori şi la fel de mult urmează să crească şi dividendul. A fost mai uşor să se decidă distribuţia unor dividende de 81% din profitul net al companiei.  

Statul are un pachet de acţiuni la fel de substanţial şi la Conpet Ploieşti (COTE), compania care operează reţeaua naţională de conducte pentru transportul petrolului şi carburanţilor, dar stabilirea sumei totale alocate dividendelor a fost mai dificilă ca în cazurile celorlalte companii care operează infrastructura energetică a României. Conpet are un prifit cu un ordin de mărime mai mic, de doar 37 de milioane de lei.

 

Politica dividendelor

Stabilirea dividendelor la companiile energetice depinde, pe de o parte, de nevoile Guvernului. Companiile contribuie, prin dividendele date acţionarului majoritar, la finanţarea deficitului bugetului de stat.

La Transgaz şi Transelectrica, veniturile companiilor sunt dimensionate în cea mai mare parte de tarifele aprobate de Autoritatea de regelmentare în domeniul energiei (ANRE). Guvernul are propriile interese legate de evoluţia preţurilor la utilităţi şi, oricât de autonomă ar fi, ANRE nu poate fi separată complet de politicile guvernamentale.

Pe de altă parte, companiile au nevoie de cât mai mult din resursele proprii de finanţare a investiţiilor şi de resurse cât mai ieftine, în general.  

Transgaz (TGN) ia în calcul încă de anul trecut să se împrumute prin emisiuni de obligaţiuni corporatiste sau de la BERD şi Banca Mondială. Emisiunea nu ar fi fost foarte eficientă anul trecut, după oferta publică secundară  prin care Guvernul a vândut un pachet de 15% din acţiunile companiei.  

Transelectrica a folosit deja această metodă de finanţare, a doua oară în decembrie anul trecut, ocazie cu care a luat din piaţă 200 de milioane de lei.

Transgaz , Transelectrica şi Conpet au livrat statului dividende consistente în toată perioada de criză (cu excepţia anului 2010 pentru Transelectrica, atunci când dividendul a fost de nuami 5 bani).

Odată cu reluarea creşterii economice şi, în consecinţă, cu relativa relaxare a presiunii pe veniturile bugetului de stat, managementul companiilor ar dori să-şi păstreze mai mulţi bani gratis pentru resursele de investiţii.

La Conpet, iniţial, funcţionarii de stat nu au fost în măsură să ajungă la o propunere privind mărimea dividendelor,  din moment ce AGA nu a aprobat bugetul de investiţii pe 2014.

Reprezentanţii statului au peste 58% din drepturile de vot, dar au preferat să amâne până „după publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii” pe 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...