Ce înseamnă MTO şi ce reprezintă cheltuiala de 6 miliarde de lei

MTO (Medium Term  Objective - Obiectivul bugetar pe termen mediu, n.r.) reprezintă efortul bugetar pentru eliminarea riscului de depăşire a deficitului bugetar de 3% din PIB, prevăzut în Tratatul de aderare, şi care asigură, pe termen lung, stabilitatea finanţelor publice. MTO-ul României e să ajungă la un deficit structural (venituri versus cheltuielile anuale fixe ale statului: salariile bugetarilor, pensii, alocaţii etc.) de 1% din PIB la sfârşitul anului viitor. 
I.T. - mar, 15 iul. 2014, 08:29
Ce înseamnă MTO şi ce reprezintă cheltuiala de 6 miliarde de lei

În cazul României, riscul de depăşire a pragului de 3% este unul mare, având cheltuieli structurale foarte mari care îi lasă puţin spaţiu fiscal pentru alte tipuri de cheltuieli, cum ar fi investiţiile statului. De aceea, Comisia Europeană şi organismele financiare internaţionale au recomandat României deficituri bugetare mult mai mici decât limita din Tratat. 

Preşedintele Traian Băsescu a adus în discuţia despre scăderea CAS cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor Ioana Petrescu termenul de MTO , despre care a spus că ar costa bugetul 5-6 miliarde de lei.

În timp ce reprezentanţii guvernului au susţinut că reducerea CAS cu cinci puncte procentuale ar  genera locuri de muncă albe, care ar aduce venituri la buget, preşedintele a susţinut că reducerea CAS ar lărgi deficitul structural şi România ar devia de la obiectivul bugetar pe termen mediu, convenit cu partenerii internaţionali.

Bogdan Drăgoi, consilierul preşedintelui Traian Băsescu, a spus pentru Economica.net că această sumă, de 5-6 miliarde de lei, trebuie asigurată de statul român pentru atingerea unui deficit structural de maximum 1% în 2015.

„Aceasta reprezintă o ajustare de 0,8 – 0,9% din PIB până la sfârşitul anului următor, pentru încadrarea în MTO, iar asta înseamnă în jur de 5-6 miliarde”, a spus Drăgoi.

De exemplu, anul acesta era prevăzut un deficit bugetar de 2,2%. Dar guvernul a majorat bugetul Ministerului Apararii cu 0,2% din PIB. Scăderea CAS ar veni peste această deviere de la curs şi ar schimba din nou nivelul deficitului bugetar şi în special a deficitului structural, vizat în mod special de MTO.

În atingerea obiectivului de deficit, ţara membră ar trebui să aibă în vedere un nivel sustenabil al datoriilor, la care să ia în calcul fix impactul îmbătrânirii populaţiei asupra veniturilor şi cheltuielilor statului.

Aveţi aici discuţiile dintre Băsescu, Ponta şi Petrescu


 

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul a aprobat primul val de finanţare a apărării pentru opt state membre în cadrul programului SAFE, inclusiv România. Avem de primit 16 mld. euro
Bruxelles-ul a aprobat primul val de finanţare a apărării pentru opt state membre în cadrul programului SAFE, inclusiv ...
Comisia Europeană a aprobat planurile naţionale de apărare a opt state membre şi a înaintat Consiliului o propunere de aprobare a asistenţei financiare pentru Belgia, Bulgaria, Danemarca,......
Erodarea independenţei Fed ar fi un element negativ pentru ratingul SUA, avertizează Fitch
Erodarea independenţei Fed ar fi un element negativ pentru ratingul SUA, avertizează Fitch
O erodare majoră a independenţei Rezervei Federale americane ar fi un element negativ pentru ratingul suveran al SUA, a ...
ANPC a controlat peste 1.100 de firme în doar patru zile după ce Bolojan a zis că unii angajați ar putea să plece acasă. Ce amenzi s-au dat
ANPC a controlat peste 1.100 de firme în doar patru zile după ce Bolojan a zis că unii angajați ar putea să plece acasă. ...
 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste ...
Șpagă la ANAF. Cinci inspectori antifraudă au recunoscut la DNA că au luat mită sau au făcut trafic de influenţă
Șpagă la ANAF. Cinci inspectori antifraudă au recunoscut la DNA că au luat mită sau au făcut trafic de influenţă
Cinci inspectori antifraudă de la ANAF Bucureşti au încheiat cu procurorii DNA acorduri în care au recunoscut că au ...