Cele mai ieftine locuinţe din sudul Capitalei – 18.000 de euro o garsonieră

Cele mai ieftine locuinţe din sudul Capitalei au preţuri începând cu 18.000 de euro pentru garsoniere, acestea fiind şi cele mai vândute unităţi locative în prezent, mai ales prin programul 'Prima Casă', a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Mihnea Georgescu, manager de proiect la compania SudRezidenţial.
Economica.net - vin, 04 oct. 2013, 14:28
Cele mai ieftine locuinţe din sudul Capitalei - 18.000 de euro o garsonieră

,,Programul ‘Prima Casă’ este o adevărată gură de oxigen pentru piaţa imobiliară. Din această zonă ne vin cei mai mulţi clienţi, majoritatea optând pentru garsoniere, dar şi pentru apartamente cu două camere. Avem deja circa 80 de vânzări lunar şi suntem optimişti în continuare. Faptul că avem cele mai mici preţuri se datorează optimizării raportului calitate – preţ, iar clienţii noştri sunt atraşi şi de infrastructura de transport existentă în zona în care sunt construite cele 30 de ansambluri rezidenţiale ale noastre’, a spus Mihnea Georgescu.

La ediţia de toamnă a Târgului Naţional Imobiliar (TNI), SudRezidenţial a lansat topul celor mai ieftine locuinţe din portofoliul companiei. Astfel, garsonierele au preţuri începând cu 18.000 de euro TVA inclus (23 mp), până la 23.500 euro (33 mp). În topul nostru, cele mai ieftine apartamente cu 2 camere sunt de la 29.000 de euro TVA inclus (45 mp) până la 41.000 de euro. La trei camere, preţurile SudRezidential pleacă de la 45.500 euro TVA inclus, până la 54.000 euro. Cele mai ieftine case se află în ansamblurile rezidenţiale din Popeşti-Leordeni şi au preţuri începând cu 54.500 de euro, TVA inclus, cu 73 mp suprafaţă utilă şi 65 mp de teren.

,,Avem soluţii pentru toate buzunarele. Mai mult, pentru cei care plătesc cash, facem discounturi. Pe perioada târgului, punem la dispoziţia celor interesaţi microbuze pentru vizionari ceea ce le va permite să folosească din plin timpul alocat vizitării târgului’, a mai spus Mihnea Georgescu.

Pentru cei care doresc să locuiască în centrul Capitalei, ,,Casa Urbană’ oferă, în zona Moşilor, apartamente cu 2 camere de la 48.000 de euro, în perioada TNI, în loc de 49.400 euro. Apartamentele cu 3 camere au, pe perioada târgului, preţuri începând cu 79.200 euro.

TNI se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie la Palatul Parlamentului. Programul de vizitare al expoziţiei este vineri şi sâmbătă, între orele 10.00 – 19.00, şi duminică, între orele 10.00 – 16.00. Preţul biletului de intrare este de 5 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Mol a înregistrat un profit brut de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%, după primul trimestru
Grupul Mol a înregistrat un profit brut de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%, după primul trimestru
Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane de dolari, în scădere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat......
Legea controversată care reglementează noi infracţiuni de evaziune fiscală, pedepsite cu până la 15 ani de închisoare, promulgată de preşedinte
Legea controversată care reglementează noi infracţiuni de evaziune fiscală, pedepsite cu până la 15 ani de închisoare, ...
Legea adoptată de Camera Deputaţilor la 19 decembrie, prin care se înaspresc pedepsele pentru evaziune fiscală, a fost ...
Tancurile israeliene au încercuit jumătatea estică a oraşului Rafah
Tancurile israeliene au încercuit jumătatea estică a oraşului Rafah
Tancuri israeliene au ocupat vineri principalul drum care desparte jumătăţile estică şi vestică ale Rafah, încercuind ...
Vânzările de automobile din China sunt în scădere, în pofida succesului maşinilor hibride plug-in
Vânzările de automobile din China sunt în scădere, în pofida succesului maşinilor hibride plug-in
Vânzările de automobile pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, au scăzut în ritm anual cu 5,8% în aprilie, arată ...