CET Govora a plătit creanţe de peste 510 milioane lei. Compania lansează licitaţie de 34 milioane euro pentru transportul cărbunelui

Producătorul de energie termică şi electrică CET Govora, aflat în insolvenţă, a achitat din momentul deschiderii procedurii şi până în prezent toate creanţele curente către partenerii comerciali, în cuantum de peste 510 milioane lei, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 27 sept. 2017, 13:23
CET Govora a plătit creanţe de peste 510 milioane lei. Compania lansează licitaţie de 34 milioane euro pentru transportul cărbunelui

Potrivit unui comunicat al administratorului judiciar Euro Insol, citat de News.ro, au fost deja realizate principalele revizii şi reparaţii ale instalaţiilor, inclusiv revizia sistemului primar de termoficare.

”Sunt în derulare alte lucrări planificate şi se intensifică eforturile pentru realizarea unui stoc optim de cărbune, atât în depozitele de la carierele din Berbeşti şi Alunu, cât şi în incinta termocentralei”, arată un comunicat transmis miercuri de Euro Insol.

În plus, în vederea asigurării necesarului de cărbune pentru producţia de energie electrică şi termică, CET Govora a încărcat în SEAP documentaţia tehnică în vederea atribuirii unui contract de transport cărbune pe calea ferată.

”Valoarea contractului este de 34 milioane euro, iar durata de derulare de patru ani. Volumul transportat este de 8,4 milioane tone cărbune pe ruta Berbeşti-Alunu până pe platforma CET Govora”, mai informează comunicatul.

Data limită de depunere a ofertelor este 6 octombrie 2017.

”Ca urmare a măsurilor de redresare economică, luate de către administratorul judiciar Euro Insol, CET Govora dispune de resursele financiare necesare pentru finanţarea activităţii curente, prin plata la scadenţă a tuturor furnizorilor de bunuri şi servicii”, mai precizează casa de insolvenţă.

La 30 iunie, CET Govora a înregistrat un profit net de 30,6 milioane lei faţă de o pierdere de 5 milioane lei înregistrată la 30 iunie 2016. Capitalurile proprii ale societăţii s-au majorat cu 39 milioane lei, iar veniturile suplimentare obţinute din renegocierea contractelor de energie electrică şi termică cu Oltchim şi Ciech Soda Romania au fost de 35 milioane lei.

De asemenea, prin renegocierea contractelor cu furnizorii de bunuri şi servicii, inclusiv cu furnizorul de gaze naturale, s-au diminuat cheltuielile cu 10,5 milioane lei.  

CET Govora este producător şi distribuitor de energie termică – apă caldă de consum şi încălzire centralizată – în oraşele Râmnicu Vâlcea, Băile Olăneşti şi Călimăneşti-Căciulata. Compania este deţinută de Consiliul Judeţean Vâlcea.

La 9 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a deschis procedura insolvenţei în cazul CET Govora ca urmare a deprecierii indicatorilor financiar-contabili, compania având atunci pierderi de 335 milioane lei, datorii de 438 milioane lei, capitaluri proprii negative de 96 milioane lei, disponibil bancar de 170.000 lei, iar fondul lunar de salarii depăşea 10 milioane lei. 

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...