China a înfiinţat cea mai mare companie energetică din lume

Cel mai mare producător de cărbune din China, Shenhua Group Corp., va fuziona cu China Guodian Group Corp, unul din primii cinci producători de energie din China, dând naştere celei mai mari companii de utilităţi din lume, a anunţat luni Comisia chineză de supervizare şi administrare a activelor statului (Sasac) într-un comunicat online fără a oferi alte detalii, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 28 aug. 2017, 11:34
China a înfiinţat cea mai mare companie energetică din lume

Cu active de peste 1.800 miliarde yuani (271 miliarde de dolari) şi o capacitate instalată de 225 de gigawaţi, mai mare decât cea a grupurilor europene EDF şi Enel combinată, noua entitate va deveni cel mai mare producător mondial de electricitate, subliniază Frank Yu, consultant la Wood Mackenzie. De asemenea, noua entitate va fi şi primul producător mondial de cărbune precum şi cel mai mare producător mondial de energie eoliană cu o capacitate instalată de 33 de gigawaţi.

Această tranzacţie marchează debutul unui proces mai amplu de consolidare a sectorului energetic de stat din China, în cadrul eforturilor destinate să îl facă mai competitiv pe plan mondial. Guodian este una din cele cinci companii naţionale de electricitate rezultate în urma divizării, în anul 2002, a fostului monopol de stat. Celelalte companii rezultate în urma divizării sunt: China Huadian, State Power Investment, China Huaneng Group şi China Datang.

Potrivit unor informaţii publicate anterior de Bloomberg, China Huaneng Group, cel mai mare producător de electricitate de bază de cărbune din China, ar putea fuziona cu State Power Investment Corp. Preşedintele State Power Investment Corp, Wang Binghua declara luna trecută că poartă discuţii cu Huaneng Group cu privire la o restartare şi este posibil să se ajungă la un acord la finele acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Datele viitorului summit G7 au fost schimbate pentru a ține cont de agenda lui Trump. Prima zi a evenimentului ar fi coincis cu un meci de MMA organizat la Casa Albă
Datele viitorului summit G7 au fost schimbate pentru a ține cont de agenda lui Trump. Prima zi a evenimentului ar fi coincis ...
Datele viitorului summit G7, organizat de Franţa, au fost schimbate "cu amabilitate (...) pentru a ţine cont de agenda" lui Donald Trump, a anunţat un înalt responsabil american citat de AFP,......
Cum va arăta noul euro digital. Locuitorii din cele 27 de țări UE au decis. Baza pe un blockchain public al BCE-Revolut
Cum va arăta noul euro digital. Locuitorii din cele 27 de țări UE au decis. Baza pe un blockchain public al BCE-Revolut
Banca Central Europeană (BCE) a propus trei scenarii pentru crearea unui euro digital după modelul criptomonedelor. Școala ...
Grupul BMW a înregistrat o ușoară creștere a vânzărilor în 2025, pe baza livrărilor solide din Europa și SUA
Grupul BMW a înregistrat o ușoară creștere a vânzărilor în 2025, pe baza livrărilor solide din Europa și SUA
Raportul comercial BMW Group pentru întregul an 2025 arată că vânzările sale s-au majorat cu 0,5% până la aproape ...
Radu Miruță (USR): Mercosur se judecă pe cifre, nu pe ţipete. Pe cifre e în avantajul României, per ansamblu
Radu Miruță (USR): Mercosur se judecă pe cifre, nu pe ţipete. Pe cifre e în avantajul României, per ansamblu
Radu Miruţă, fost ministru al Economiei, în prezent ministru al Apărării Naţionale, afirmă că decizia României de ...