Chiriţoiu: anul 2018 ar putea fi al doilea cu cel mai ridicat nivel al sancţiunilor din istoria Consiliului Concurenţei

Anul acesta ar putea fi al doilea cu cel mai ridicat nivel al sancţiunilor din istoria Consiliului Concurenţei, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Economica.net - sâm, 06 oct. 2018, 13:45
Chiriţoiu: anul 2018  ar putea fi al doilea cu cel mai ridicat nivel al sancţiunilor din istoria Consiliului Concurenţei

„La finalizări, anul acesta are potenţialul de a fi anul al doilea cu cel mai ridicat nivel de sancţiuni din istorie, pentru că sunt investigaţii mari care se termină în trimestrul acesta, deci până la sfârşitul anului”, a spus Bogdan Chiriţoiu, la un seminar organizat la Sinaia de Consiliul Concurenţei şi Consiliul Patronatelor Bancare din România.

Şeful autorităţii de concurenţă a menţionat că anul cu cele mai mari sancţiuni date a fost cel în care au fost amendate companiile din domeniul comercializării de carburanţi, în 2011, cu 200 de milioane de euro.

Printre cazurile în care ar putea fi date sancţiuni, Chiriţoiu a menţionat o posibilă încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR), Media Xprimm SRL, societăţile de asigurare membre UNSAR, precum şi alte societăţi de asigurare.

De asemenea, acesta menţionat un posibil tratament discriminatoriu practicat de Orange România în relaţia cu companiile active pe piaţa plăţilor prin mesaje scurte prin intermediul telefonului mobil, respectiv pe piaţa mesajelor scurte publicitare prin intermediul telefonului mobil din România.

Pe lângă acestea, preşedintele Consiliului Concurenţei a spus că există o propunere de sancţiune împotriva unor operatori din lanţurile de comerţ alimentar.

Potrivit lui Bogdan Chiriţoiu, sunt în derulare 47 de investigaţii de încălcare, din care 11 declanşate în acest an, trei investigaţii finalizate. De asemenea, Consiliul Concurenţei intenţionează să finalizeze maximum 20 de investigaţii declanşate.

Totodată, există opt investigaţii sectoriale în curs de finalizare, iar trei sunt deja finalizate.

Te-ar mai putea interesa și
O „forţă de reacţie rapidă” a UE ar putea să fie înfiinţată în 2025, susţine Parisul
O „forţă de reacţie rapidă” a UE ar putea să fie înfiinţată în 2025, susţine Parisul
O 'forţă de reacţie rapidă' a Uniunii Europene, evocată joi de preşedintele francez Emmanuel Macron şi destinată unor operaţiuni de tipul evacuării de cetăţeni din ţări în criză, ar......
Mecanismul privind salariul minim european începe de la 1 iulie
Mecanismul privind salariul minim european începe de la 1 iulie
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că mecanismul privitor la implementarea salariului minim european va începe ...
UE înăspreşte regulile pe care trebuie să le respecte retailerul chinez de modă Shein
UE înăspreşte regulile pe care trebuie să le respecte retailerul chinez de modă Shein
Comisia Europeană a desemnat, vineri, în mod oficial, comerciantul Shein drept platformă online foarte mare (VLOP) în ...
Ciolacu: Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori
Ciolacu: Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, ...